HC Zalău, victorie muncită în faţa vicecampioanei

La capătul unui meci interzis cardiacilor, HC Zalău a reuşit să bifeze a VI-a victorie din acest sezon, învingând cu scorul de 23 – 20, pe teren propriu, vicecampioana României, Universitatea Jolidon Cluj.

Zălăuancele au avut o primă repriză mai modestă, însă după revenirea de la vestiare au început să pună tot mai mult stăpânire pe joc, iar în ultimele zece minute s-au desprins decisiv. În minutul 52, scorul era 19 – 18, iar reuşitele jucătoarelor Cristoaica, Molfea şi Trif au dus Zalăul la patru goluri avans în minutul 57 (22 – 18). Clujul s-a apropiat la două goluri (22 – 20) în minutul 58, dar Molfea a adus liniştea în tabăra zălăuană, marcând în minutul 59 ultimul gol al partidei, 23 – 20.

În ciuda victoriei obţinute de echipa sa, managerul Gheorghe Tadici nu părea prea mulţumit la final de jocul echipei sale, cel mai dezamăgit fiind de faptul că jucătoarele sale au ratat nu mai puţin de şapte aruncări de la şapte metri.

„Este o victorie importantă, împotriva unei echipe foarte experimentate, care joacă de mult timp împreună. Sunt mulţumit de victorie, dar nu sunt mulţumit de joc. Este practic o premieră în cariera mea de antrenor, când într-un joc oficial echipa mea ratează şapte aruncări de la şapte metri. Îmi este aproape imposibil să înţeleg ce au gândit, mai ales că amexersat foarte mult aruncările de la şapte metri, dar din păcate au executat exact invers în timpul meciului. Până la urmă totul e bine când se termină cu victorie. Vom avea la sfârşitul săptămânii cele două jocuri din cupele europene, după care, în această paută de iarnă vom încerca să aducem un plus în jocul echipei prin pregătire pe care o vom face. De transferări nu poate fi vorba”, a declarat la finalul meciului Gheorghe Tadici.

HC Zalău – „U” Jolidon Cluj 23 – 20 (11 – 11)

HC Zalău: Mirela Nichita, Mihaela Cheţa – Georgiana Ciuciulete (7), Dana Băbeanu (4), Nicoleta Molfea (4), Andrada Trif (3), Valeria Beşe (2), Roxana Rob (1), Mariana Cârstaica (1), Florina Ţurcaş (1), Ana Maria Şomoi, Crina Ailincăi. Manager: Gheorghe Tadici

Universitatea Jolidon Cluj: Petroczi Viktoria, Florina Chintoan (6), Mihaela Ani Senocico (5), Adriana Stoian (3), Magdalena Paraschiv (2), Mihaela Tivadar (2), Raluca Mihai (1), Laura Oltean (1), Alina Ţurcaş. Antrenor: Gheorghe Covaciu

Recomandari

Alte Articole