HC Zalau, depasita de Braila in derby-ul ultimei etape a turului

După o remiză şi trei victorii consecutive, echipa condusă de managerul Gheorghe Tadici a suferit aseară, în Sala „Avram Iancu” din Zalău, prima înfrângere din acest an. HC Zalău a fost învinsă la un gol, 24 – 25 de HC Dunărea Brăila, echipă al cărei obiectiv este clasarea pe un loc de cupă europeană, în acest sezon.

Zalăul a avut un început ezitant de meci, Varga ratând o aruncare de la şapte metri, iar Ciuciulete, din situaţie de „unu la unu”. Nici aruncările Gabriellei Szucs nu au nimerit ţinta de multe ori, iar oaspetele au profitat din plin de jocul modest al gazdelor, având un avans de patru goluri (5 – 9) în minutul 17. Echipa zălăuană a redus din handicap odată cu trecerea timpului, dar pauza le-a găsit în avantaj tot pe brăilence (13 – 14).

Partea a doua a întâlnirii a fost presărată cu de toate. Ratări de ambele părţi, în special de partea Zalăului, care a găsit ţinta de puţine ori, chiar şi din aruncări de la şapte metri Nu au lispit nici erorile de arbitraj, cei doi vâlceni luând decizii eronate în dese rânduri, în special împotriva Zalăului. Cei doi, nu au făcut altceva decât să incite publicul zălăuan, fiind nevoiţi să fie însoţiţi, la finalul meciului, de forţele de ordine, în drumul spre vestiare.

Zalăul a restabilit egalitatea la 19, în minutul 44, dar oaspetele au preluat din nou conducerea pe final. Cu şase minute înainte de final, Brăila conducea cu 24 – 21, iar până la final a mai marcat o dată. Zalăul a mai marcat de trei ori, insuficient însă pentru a obţine cel puţin un punct din derby-ul ultimei etape a turului.

„Jocul ni l-am făcut greu noi. Avem câtejucătoare care sunt doar însoţitoare, jucătoare care nu au constanţă în joc şi nu pot marca nici măcar de la şapte metri, iar în aceste condiţii e foarte greu să obţii ceva împotriva unui adversar de valoare apropiată cum e Brăila. Pe de altă parte, nu pot să înţeleg, sub nicio formă, cum se fac aceste delegări de arbitri, care vin însoţiţi de câte un observator, atunci când vor să facă un anumit rezultat. E tardiv să facem rapor, pentru că, oricum se judecă între ei şi nu se rezolvă nimic. Din punctul meu de vedere aceşti arbitri nu au ce căuta la Liga Naţională. Sunt arbitri de juniori II şi III. După părerea mea, sunt doi arbitri care nu cunosc regulamentul de joc, dar sunt promovaţi forţaţi. Eu dau în scris că aceşti aribtri nu vor ajunge niciodată, nici măcar la un nivel mediu. De câte ori ne-am apropiat la un gol au inventat tot felul de decizii împotriva noastră. Arbitrajul din ziua de azi trage handbalul în jos”, a precizat, vizibil indignat la finalul partidei, managerul Zalăului, Gheorghe Tadici.

De partea celalată, Ion Băban a recunoscut că nu se aştepta să obţină un succes la Zalău, dar şi fapul că la un astfel de meci, Federaţia Română de handbal ar fi trebuit să delege o altă brigadă de arbitri. „Este o victorie nesperată. Trebuie să recunosc că nu ne aşteptam să câştigăm azi, la Zalău. Eu spun că Zalăul a jucat mai slab azi, iar noi am jucat mai bine decât ele. Victoria noastră este meritată. Nu meritam să mergem azi de la Zalău, fără puncte sau, cel puţin, fără un punct. Ele au ratat mult, chiar şi de la şapte metri, iar piesele lor de bază, Szucs şi Beşe nu au dat randament, iar în aceste condiţii mi-a fost uşor să închid pasele la Ciuciulete sau la Ana Maria Şomoi”, a afirmat antrenorul echipei HC Dunărea Brăila.

HC Zalău: Mirela Nichita, Mihaela Cheţa – Roxana Rob (2), Carmina Bădiţă, Mariana Cristoaica (1), Florina Ţurcaş (2), Alina Czeczi (2), Crina Ailincăi (1), Roxana Varga, Gabriella Szucs (6), Georgiana Ciuciulete (6), Valeria Beşe (2), Nicoleta Molfea, Ana Maria Şomoi (2). Manager: Gheorghe Tadici

HC Dunărea Brăila: Gabriela Dobre, Elena Voicu – Andreea Adespi (3), Loredana Iancu (2), Raluca Irimia, Andreea Barboş, Ana-Maria Drăguţ, Alina Horjea (11), Liliana Crăciun, Adina Mitrea (2), Nicoleta Eşanu, Elena Constantinescu, Anastasiya Loboch (3), Anastasia Yushchenco (1), Gabriela Perianu (3). Antrenor: Ioan Băban

Recomandari

Alte Articole