HC Zalau a trecut la limita de Otelul Galati

HC Zalau – HC Otelul Galati 23 – 22 (12 – 13)

Dupa doua remize consecutive, echipa pregatita de Gheorghe Tadici a reusit sa se impuna la limita, 23 – 22 in derby-ul rundei a XVIII-a din Liga Nationala de handbal feminin, desfasurat ieri dupa-amiaza, in Sala “Avram Iancu” din Zalau. A fost o partida extrem de disputata pe toata durata celor 60 de minute, la pauza, oaspetele fiind cele care se aflau in avantaj, 12 – 13.

“Asa cum am prevazut, a fost un meci greu. Galatiul este o echipa care vine dupa o pauza de 10 – 11 zile, iar acest lucru s-a vazut, pentru ca a fost mult mai proaspata decat noi. Cu toate greselile care au fost, le felicit pentru puterea de a duce jocul 60 de minute. Meritul este aproape in totalitate al lor. Imi pare bine ca jucatoarele tinere incep sa creasca in joc, dar imi pare rau pentru unele jucatoare cu experienta care fac, totusi, greseli elementare si nu trag echipa dupa ele. Important este ca am castigat si am mai adaugat doua puncte in clasament. Este foarte important acum sa facem o recuperare cat mai buna pentru meciul de duminica. Jucatoarele si antrenoarea de la Nimes au vazut in direct acest meci si in mod cert isi vor lua niste masuri pentru meciul de duminica. Cel mai important va fi insa sa ne calificam in semifinale”, a declarat la finalul jocului managerul Gheorghe Tadici.

Cea mai buna marcatoare pentru HC Zalau a fost Gabriela Szucs, cu sase reusite, urmata de Roxana Rob, cu cinci goluri marcate. Pentru Otelul Galati, Diana Drutu a inscris cele mai multe goluri, cinci.

Recomandari

Alte Articole