HC Zalau a revenit pe podiumul Ligii Nationale

Victoria obtinuta sambata, pe teren propriu, de HC Zalau, a readus echipa antrenata de Gheorghe Tadici pe podium. Gruparea de la poalele Mesesului se situaza pe pozitia a III-a in clasament dupa sase etape, avand 10 puncte acumulate, la fel ca Otelul Galati, dar cu un golaveraj mai bun.

Meciul de sambata, dintre HC Zalau si HCM Roman, desfasurat in sala de sport a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalau, s-a incheiat cu scorul de 26 – 19, la pauza 11 – 10. Partida a fost echilibrata timp de 40 de minute, in special din cauza deselor ratari ale jucatoarelor zalauane, chiar si din aruncari de la sapte metri.

Chiar daca gazdele au avut la un moment dat avans de patru goluri in prima parte, romascanele s-au apropiat la un singur gol la pauza, 11 – 10, si au reusit chiar sa egaleze imediat dupa reluare, 12 – 12.

Ultimele 20 de minute au fost dominate insa clar de HC Zalau, care s-a despins la sapte goluri, 24 – 17, cu cinci minute inainte de final. Diferenta a fost tot de sapte goluri si in final, 26 – 19.

Pentru HC Zalau au marcat: Georgiana Ciuciulete (6), Dana Babeanu (5), Nicoleta Molfea (5), Valeria Bese (2), Crina Ailincai (2), Mariana Cristoaica (2), Roxana Varga (1), Andrada Trif (1), Florina Turcas (1), Ana Maria Somoi (1). Manager: Gheorghe Tadici

Pentru HCM Roman au inscris: Amelia Busuioceanu (10), Raluca Agrigoraei (3), Marinela Gherman (2), Nicoleta Rusu (2), Gulnara Garipova (1), Carmen Stoleru (1). Antrenor: Cornel Badulescu

Recomandari

Alte Articole