Gardul berilor – proiectat şi fabricat în Brebi! (Galerie FOTO)

Primul gard din ”badoage” de bere! Imaginaţie fără limite a unui român din Brebi, comuna Creaca. Localnicul se poate lăuda cu cel mai autentic gard din judeţ, atât prin forma lui, dar mai ales prin ”materialul” din care este făcut. Nonconformistă, şi deloc în ton cu topologia gardurilor tradiţionale din zonă, construcţia este una cu totul aparte şi atrage atenţia, de la sute de metri distanţă.

Premieră şi unicat! Cam astea ar sunt cuvintele prin care caracterizează construcţia, cei care tranzitează localitatea Brebi, din judeţul Sălaj.  Aşezat chiar la marginea şoselei, gardul atrage imediat atenţia trecătorilor, graţie sutelor de „badoage” de bere aşezate unul lângă celălalt, atât cât ţine grădina inventatorului. De toate mărcile şi toate culorile, „troacele” sunt prinse foarte simplu de firele de sârmă ghimpată, legate de stâlpi de lemn.

Gardul este construit în formă de „L”, cu  o latură paralelă şoselei ce trece prin sat şi una perpendiculară, ce duce spre vârful grădinii. Spre drum, construcţia împrejmuieşte un lan de porumb cu un şir de pruni, iar spre deal o parcelă de otavă. Perfecţionismul şi meticulozitatea constructorului, pot fi observate doar de aproape. Fiecare doză, goală bineînţeles, este atârnată prin simpla agăţare în ghimpii sârmei, a tortiţei de pe capac, folosită pentru  deschidere. Distanţa între doze este de aproximativ 20 de cm, iar un panou numără în medie 60 de recipiente. Dacă primul gard de 22 metri este făcut din trei rânduri de doze, pentru că este la doi metri lângă drum, al doilea este ceva mai aerisit şi mai lung, cu doar două rânduri de „badoage”. Nu am reuşit să întâlnim şi autorul ineditei construcţii, pentru a afla amănunte suplimentare, însă localnicii au reuşit să mai domolească din mister.

Omul nostru se pare că are la activ vreo două facultăţi, iar ”troacele”’ de bere nu sunt puse de ”nelcoşag”  sau fuduluie. Eficienţa construcţiei constă tocmai prin faptul că atunci când adie vântu,l sau vreun animal atinge cutiile din aluminiu, acestea fac zgomot. Din acest motiv, nici pasările nu au curaj să treacă peste gard, spun oamenii din sat. La un simplu calcul, fără să te apuci de numărat, numărul cutiilor de bere din gard, trece de o mie. Din câte se pare, inventatorul nu este fanul unui anume sortiment de bere, dar preponderente sunt brandurile autohtone. Nu am reuşit să aflăm dacă le-a golit personal, sau au fost adunate de la gunoi.

Genialitatea şi originalitatea constructorului însă, trece greu neobservată. Mai mult sau mai puţin funcţional, după celebrul gard întorc capul mulţi trecători. Nu puţini sunt cei care se opresc pentru a face fotografii de concediu, mai ales în această lună de sezon. Cine ştie… poate va fi următorul obiectiv turistic din judeţ!

Mircea Mureşan

Recomandari

Alte Articole