FOTOREPORTAJ: Sălăjenii în pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca!

Oboseală, tristețe, amărăciune, lipsă de sprijin moral, bucurie, liniște și mulțumire sufletească, încredere dar și putere divină, asta s-a văzut pe fețele a 400 de sălăjeni! Atâția credincioși au fost la sfârșitul săptămânii trecute în pelerinaj la mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara. Dintre aceștia, 100 au fost doar de pe Valea Someșului, însă numărul total al pelerinilor de sâmbătă veniți din toate colțurile țării, a fost mult peste o mie.

”În pelerinaj am fost cu două autocare 100 de persoane. Anul acesta am mai fost în primăvară, acum și mai venim în toamnă. Noi mergem împreună cu părintele stareț Oțelea Grighentie de la Mănăstirea Strâmba și dânsul organizează pelerinaj, duce din tot județul, de pe Valea Someșului, din zona Jiboului, a Zalăului, din zona Șimleului” a mărturisit Alexandru Bande, preotul paroh din localitatea Rus județul Sălaj.

Mormântul Părintelui Arsenie Boca este loc de pelerinaj pentru mii de credincioși, precum și la chilia săpată în stâncă. Din curtea Mănăstirii și până la mormântul Părintelui Arsenie Boca, credincioșii au de parcurs o distanță de aproximativ 600 de metri, distanță relativ scurtă. Numai că, această distanță este de obicei străbătută în aproximativ trei ore. ”Răbdare” este cuvântul potrivit pentru pelerinii care doresc s-ajungă la mormântul Părintelui Boca trecut la cele veșnice în urmă cu 25 de ani.

Aici s-au adunat mult peste o mie de pelerini la finele săptămânii ce tocmai s-a încheiat. Cei mai mulți dintre pelerinii care ajung la mormântul Părintelui sunt simpli credincioși care au mai fost la Mănăstirea Prislop dar și foarte mulți care au trecut pentru prima prima oară pragul Mănăstirii. Se spune că părintelui Arsenie Boca îi plăceau foarte mult florile, în special crinii; din acest motiv, pelerinii se înarmează cu flori pe care le achiziționează din satul apropiat, ori înainte de intrarea în Mănăstire și le pun la mormântul părintelui. ”Eu am mai fost de două ori aici la mormântul Părintelui și m-am rugat, pentru că am auzit că a făcut foarte multe minuni, așa că am venit. Mi s-au întâmplat multe lucruri bune și multe reușite, e bine să venim; cu siguranță am să mai vin. Sigur, e mult să stai la rând până ajungi la mormânt să te rogi și să te închini, dar merită, e un moment așa de profund, nu știu să vă explic cât de bine mă simt”, a povestit Maria din Zalău. ”Auzâțî, io n-am mai vinit aici până amu, am cumparat și io flori dacă zâce că așe îi bine, da, domne bine ma sânțăsc amu, io îs batrână, și am stat tri ceasuri în pticiore, nu îs obosâtă defel. Am fost și acolo în stânca aceia, în chilie unde zâce că o trait parintele, pa înhâieturile alea, și nu m-am temut că oi ptica, mnio ajutat Dumnezo de am fost. Da, să știțî că mai viu”. După ce pelerinii au trecut pe la mormânt și s-au închinat, mai apoi și în peșteră, preoții organizatori au săvârșit o slujbă de parastas în memoria părintelui Arsenie Boca.

Mormântul părintelui Arsenie Boca se află în cimitirul Mănăstirii Prislop, la o distanță foarte mică de peștera Sfântului Ioan de la Prislop. Pe toată distanța de 600 de metri și până la mormânt, parcă e instalată o liniște profundă și un har divin pogorât peste toată suflarea, iar oamenii parcă au amuțit, așteptând în liniște la rând. Fiecare dintre ei, parcă încearcă să simtă și să audă ceva din duhul părintelui Arsenie Boca, un mare duhovnic și purtător de mari daruri duhovnicești. Se spune că a făcut foarte multe minuni, și din acest motiv credincioșii vin la mormântul părintelui Boca pentru a se ruga și a-și pune câte o dorință.

La intrarea înaintea Mănăstirii, drumul și așa strâmt, este plin ochi de tarabe și vânzători care te îmbie la comerț. Și pentru acești comercianți pelerinajul la mormântul Părintelui Arsenie Boca este emotiv în plus și moment bun pentru a-și spori veniturile financiare. La tarabe se găsesc, suveniruri, de la iconițe, mir, tămâie, lănțișoare, cărți de învâțătură cu Arsenie Boca, până la tot felul de preparate culinare, dulciuri, chiar și mititei însoțiți de bere, (numai atmosferă de pelerinaj nu miroasea).

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole