FC Zalau a obtinut primele victorii din acest an

Echipa pregătită de Marius Paşca şi Cristian Oros a obţinut vineri şi sambătă primele două victorii din acest an. FC Zalău a intalnit vineri, de la ora 12, formaţia din Liga a II-a, Arieşul Turda, partida disputandu-se la Baza Sportivă “Unirea”, din Cluj, pe un teren cu suprafaţă sintetică, dar de dimensiuni normale. Gruparea zălăuană a avut o evoluţie bună, reuşind să se impună la final cu scorul de 1 – 0. Golul prin care Zalăul a obţinut prima victorie din acest an a fost marcat de mijlocaşul Cosmin Sabou, printr-un şut de senzaţie, de la aproximativ 30 de metri. “Mă bucur că am reuşit să obţinem prima victorie din acest an, chiar dacă a fost doar un meci amical. Sunt mulţumit de evoluţia băieţilor, car dacă in unele momente au apărut şi greşelile. Altfel s-au putut exprima dacă am jucat pe un teren bun”, a precizat antrenorul Marius Paşca, după meciul de la Cluj.

In partida de vineri, pentru FC Zalău au evoluat: Chiş – Maior (min. 60, Păcurar), Surducan, Cornaci (min. 45, Jula), Negrean (min. 60, Nicorici), Stanciu (min. 60, Lung), Sabou, Cosma (min. 60, Ţiriac), Ionaşcu, Teglaş, Bălan (min. 60, Gorga).

Echipa zălăuană a susţinut sambătă primul meci amical pe teren propriu din acest an, chiar dacă suprafaţa de joc de pe Stadionul Municipal din Zalău nu s-a prezentat in condiţii prea bune. Adversara zălăuanilor a fost Inter Cizer, formaţie ce activează in Liga a IV-a Sălaj. Scorul final al intalnirii a fost 3 – 1 pentru FC Zalău, Cizerul marcand golul de onoare la scorul de 3 – 0, prin Mihai Pocol.

Avand in vedere că adversarul a fost unul cat se poate de accesibil, Marius Paşca şi-a permis să introducă in teren o serie de juniori, unii chiar de la grupa de republicani B. Scorul a fost deschis chiar de un junior, Gliguţă, celelalte două reuşite aparţinandu-le jucătorilor Teglaş şi Sabou, ultimul din lovitură de pedeapsă.

In prima repriză, Marius Paşca a inceput cu următoarea formulă: Chiş – Maior, Surducan, Jula, Negrean, Stanciu, Sabou, Cosma, Ionaşcu, Teglaş şi Gorga. La pauză au intrat: Gudea – Păcurar, Cornaci, Coste, Cherecheş, Balint, Ţiriac, Lung şi Gliguţă.

Recomandari

Alte Articole