Elevii sălăjeni, faţă în faţă cu poliţiştii

Timp de două zile, respectiv în 29 şi 30 septembrie,în cadrul celei de-a X-a ediţii a “Săptămânii prevenirii criminalităţii”, poliţiştii sălăjeni au organizat o serie de activităţi dedicate minorilor.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, peste 140 de elevi ai Şcolilor Gimnaziale „Gheorghe Lazăr” şi „Porolissum” au stat de vorbă cu poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, de proximitate şi de la Biroul de Transporturi Feroviare, temele abordate mergând de la cauzele şi consecinţele delincvenţei juvenile, până la adoptarea unui comportament social menit a-i ţine departe de sfera penală.
De asemenea, printr-un parteneriat încheiat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, Clubul Sportiv “Terra Kid” Zalău a organizat o demonstraţie de karate în sala de sport a Şcolii Gimnaziale “Mihai Eminescu“ din municipiu. Elevii clubului au prezentat tehnici de autoapărare, menite a evita victimizarea.

Recomandari

Alte Articole