O situaţie neplăcută poate fi întâlnită pe Valea Someşului. Un doctor stomatologic trage un semnal de alarmă şi consideră în acelaşi timp periculos obiceiul oamenilor de a ocoli cabinetele dentiştilor. Mai bine de jumătate dintre aceştia spune doctorul vin la stomatolog abia când dinţii sunt distruşi de tot iar soluţia medicală în astfel de cazuri este pierderea definitivă a dintelui sau dinţilor, după caz. În alte cuvinte, când nu mai pot de durere.
Chiar dacă apar dureri ale dinţilor, sălăjenii de pe Someş nu iau în serios avertismentul de sănătate. Abia când durerea este greu de suportat oamenii trec pragul cabinetului stomatologic. Doctorul Bogdan Eraşcu profesează în comunele Şimişna şi Ileanda iar astfel de situaţii le întâlneşte zilnic.
”Mai bine de jumătate dintre pacienţi vin cu probleme grave sau foarte grave ale dinţilor. Sunt la ordinea zilei infecţiile , abcesele dentare şi inflamaţiile. În toate cazurile astfel de afecţiuni se tratează greu, trebuie tratament cu antibiotice iar din cauza bolii avansate finalitatea constă în pierderea definitivă a dintelui. În foarte multe cazuri bolnavii care vin la cabinet suferă de afecţiuni la toată dantura!” spune doctorul.
Sfatul dentistului e simplu! Astfel de necazuri pot fi evitate uşor şi repede. Prezentarea din timp la medic în cazul durerilor de dinţi dar mai ales controlul preventiv cel puţin de două ori pe ar putea scăpa oamenii de suferinţă şi de costurile mai mari ale tratării complicaţiilor.
Mircea MUREŞAN