Două infracțiuni rutiere constatate de poliţiştiI sălăjeni

La data de 7 iunie a.c., ora 09:40, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cehu-Silvaniei au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din județul Maramureș, care conducea un autovehicul pe Drumul Județean 108A, prin localitatea Benesat, fără a poseda permis de conducere.

Tot în cursul zilei, ora 11:02, în baza informațiilor obținute, polițiștii Postului de Poliție Fildu de Jos au depistat un bărbat, de 29 de ani, care se deplasa pe Drumul Comunal 67, prin localitatea Fildu de Mijloc la volanul unui autovehicul, având permisul de conducere anulat.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale şi poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Recomandari

Alte Articole