Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală au identificat, marţi, 7 iulie a.c., doi tineri de 18, respectiv 29 de ani, ambii din comuna Bobota, bănuiţi de comiterea unor furturi din cinci autoturisme. Faptele au fost comise în localităţile Bobota şi Sărmăşag.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 4-6 iulie a.c., cei doi au sustras din cinci autoturisme, care se aflau închise dar neasigurate, radiocasetofoane şi acumulatori.
Prejudiciul creat în aceste fapte penale a fost de aproximativ 3000 de lei, fiind recuperat în totalitate.
Poliţiştii continuă cercetările pentru furt calificat, dar şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.