Controale și percheziții, la regimul armelor și munițiilor, în Sălaj

În cele 8 luni ale anului în curs, la nivel județean, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Au fost efectuate peste 200 de controale pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor la persoanele fizice.

Timp de 8 luni, polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 208 de controale și patru percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru protejarea cetățenilor.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate patru arme, din care una fost armă letală confecționată artizanal, trei arme neletale supuse autorizării provenite din contrabandă, 0,250 Kg praf de pușcă și 266 de cartușe.

De asemenea, în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale instrumentate au fost indisponibilizate 27 arme letale și neletale, 520 de cartușe, precum și peste 68000 Kg de substanțe și deșeuri periculoase.

În aceeași perioadă a anului 2019, s-au efectuat activități specifice în vederea prelungirii valabilității pentru 149 permise de armă și au fost eliberate 50 de noi permise de armă.

Recomandari

Alte Articole