Comerțul ilicit cu pește, în atenția polițiștilor sălăjeni

În perioada 3-9 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat pentru protejarea populației împotriva actelor de comerț ilicit și protejarea mediului de afaceri.

Având în vedere obiceiurile premergătoare Sărbătorii de Florii, activitățile de control s-au axat, cu precădere, pe prevenirea, descoperirea și sancționarea ilegalităților din domeniul comerțului cu pește și produse din pește, precum și pe verificarea respectării reglementărilor privind siguranța alimentară.

Cu această ocazie, oamenii legii au verificat activitatea a 15 agenți economici și comercianți persoane fizice.

Pentru neregulile depistate, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.000 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării suma de 420 lei.

Acțiunile Poliției continuă și în perioada următoare.

Recomandari

Alte Articole