500 de persoane defavorizate din Sălaj – vârstnici dependenți, copii și adulți cu dizabilități, copii cu risc de abandon școlar, aflați în situația de risc de separare sau părăsiți de părinți – beneficiază de servicii sociale la domiciliu, în centre de zi și în cantine sociale, în cadrul unui program al Consiliului Județean Sălaj.
Prin această inițiativă, administrația județeană cofinanțează 55 de locuri de muncă pentru lucrători sociali și sprijină 21 de fundații și unități de cult ce oferă asistență socială.
Pentru anul 2023, programul a dispus de un buget de 1,85 milioane de lei, perioada de implementare fiind prelungită până în 31 mai 2024.