Cinci infracțiuni la regimul circulației constatate de polițiștii sălăjeni

În perioada 28-30 ianuarie a.c., poliţiştii din Sălaj au constatat cinci infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Obiectul acestor fapte a fost conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale.

Prima infracţiune a fost constatată la data de 28 ianuarie a.c. Poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda au fost sesizaţi la ora 18.00, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la un eveniment rutier produs pe Drumul Naţional 1C, la ieşire din localitatea Glod.

Din cercetările efectuate a reieşit că un bărbat de 36 de ani, din comuna Ileanda, în timp ce conducea un autoturism pe sectorul de drum menţionat a pierdut controlul direcţiei de deplasare și a intrat în coliziune laterală cu o maşină care circula din sensul opus, condusă de un bărbat de 43 de ani.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Cei doi participanţi la trafic au fost testaţi cu alcooltestul. În cazul şoferului de 36 de ani s-a evidenţiat o alcoolemie de 1,03mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul celuilalt conducător auto, rezultatul a fost negativ.

Seara (28 ianuarie a.c., ora 21.30), poliţiştii din Zalău au depistat pe strada Simion Bărnuţiu, din municipiu, un autoturism condus de un zălăuan de 27 de ani.

Şi în acest caz, testarea cu alcooltestul a evidenţiat o valoare pozitivă. Şoferul avea o alcoolemie de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere au fost constatate şi o zi mai târziu. Astfel, la data de 29 ianuarie a.c., ora 12.36, un autoturism care circula pe strada Bujorilor, din municipiul Zalău, a fost oprit, pentru control, de poliţiştii Biroului Rutier.

La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 46 de ani, din municipiul Zalău.

Din cercetări a reieşit că maşina era neînmatriculată, iar numărul de înmatriculare era fals.

La scurt timp (29 ianuarie a.c., ora 14.20), poliţiştii din Jibou au identificat în trafic, pe strada Garoafelor, din Jibou, un bărbat de 43 de ani, din Jibou, care conducea autoturismul, deşi nu poseda permis de conducere.

De asemenea, la testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ultima infracţiune a fost constatată tot de poliţiştii din Jibou, duminică, 30 ianuarie a.c., în jurul orei 9.00. Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Năpradea, conducea autoturismul prin localitatea Năpradea, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor, materialul probator va fi înaintat unităţilor de parchet competente, cu propuneri legale.

Recomandari

Alte Articole