Cercetaţi pentru evaziune fiscală

Doi administratori de firme sunt cercetaţi de poliţiştii sălăjeni după ce nu au virat, către bugetul de stat, reţinerile salariale pentru 25 de angajaţi.

Purtătorul de cuvant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Tincuţa Dumuţa, ne-a declarat că unul din cei doi cercetaţi este Teofil R., din Lozna, care, in calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a virat la bugetul de stat, in perioada ianuarie – decembrie 2011, suma de 7.000 lei, reprezentand reţinerile salariale de la un număr de 17 angajaţi ai societăţii.

A doua persoană cercetată este Margareta N., din Bucureşti. Femeia, in calitate de administrator al unei firme cu sediul in Ileanda, in cursul anului trecut, nu a virat la bugetul de stat suma de 15.000 lei, reprezentand reţinerile salariale ale unui număr de opt angajaţi ai societăţii.

In ambele cazuri, se efectuează cercetări, sub aspectul săvarşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat va fi stabilit de către reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj.

Recomandari

Alte Articole