Iarna ţine căldură şi vara multă răcoare. Este prezentă în visul oricărui agent imobiliar însă nu este de vânzare. Calităţile dobândite o fac unică nu prin performanţele termice, ci prin materialele din care a fost construită-banalele şi peste tot prezentele PET-uri! Pentru invenţia sa, proprietarul doreşte înfiinţarea celui mai mic sat din ţară, cu un singur locuitor.
Invenţia aparţine unui băciuc autointitulat Nea Ion, pe numele său Ion Marcu, aflat la a treia tinereţe şi venit în Ardeal tocmai din Bucureşti. Bolnav la propriu din cauza stresului şi zgomotului de la oraş omul a mai suferit o nenorocire, când i-a fost demolată casa părintească din centrul capitalei. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat în urmă cu un jumătate de veac, omul a visat la o casă a lui între pereţii apartamentului de la bloc ani de zile. Venit la rudele din Dăbâceni-Sălaj acum aproape douăzeci de ani, nu a mai putut rezista liniştei şi aerului curat din zonă şi s-a hotărât să rămână definitiv la ţară, departe de oraş. În tot acest timp era şi sub tratament psihiatric, cu medicamente luate zilnic după reţetă. Cu o pensie modestă omul a început să viseze la vremurile de altă dată, la curtea şi casa în care şi-a petrecut copilăria şi tinereţea.
Fiind doar visuri, nimeni nu avea să afle despre ce anume este vorba cu adevărat. Norocul i-a surâs într-un moment de toamnă, la marginea unei tarlale cu porumb acum 10 ani. De pază la mistreţi, omul a găsit că ar fi mai potrivită o casă exact în locul colibei din scânduri în care păzea porumbul de sălbăticiuni. Lipsa banilor i-a luat repede din entuziasm, până când un alt episod al copilăriei s-a reactivat în mintea din ce în ce mai liniştită a bătrânului. Nea Ion a gândit simplu şi repede cum punea pământul pentru flori în vase de plastic, vase ce nu se crăpau atunci când mai cădeau din greşeală jos din locul făcut la pervaz. Pescar şi drumeţ cu acte în regulă, Nea Ion a gândit prima cărămidă a viitorului perete din ceea ce avea să fie o casă cum nimeni nu avea să mai fi văzut sau auzit.
Banalul PET aruncat cu bună ştiinţă sau abandonat de ape în sălciile de pe malurile Someşului i-a fost salvator în proiectul imaginar şi aproape imposibil. Mintea din ce în ce mai clară, hrănită cu un peisaj de vis şi linişte la discreţie a scos primul perete din ”sticlele de plastic” tăiate şi umplute cu pământ. Începutul nu a fost foarte greu, însă continuarea i-a trădat gândurile şi totodată originalitatea invenţiei. După ce a strâns câteva mii de recipienţi de la gunoaie, din lipsă de materie primă a fost nevoit să apeleze la ”variantele oficiale”. Ţinta a fost salba de baruri din comuna Rus, locuri unde sătenii au început să intre la bănuieli şi curiozităţi despre ocupaţiile ciudate ale bătrânului.
Într-o singură vară omul a reuşit să clădească patru pereţi cu aproximativ 7000 de PET-uri.
Singurul ajutor l-a cerut unui nepot când a construit acoperişul. Toată construcţia a fost ridicată cu trei unelte: o lopată, un cuţit şi o mistrie. A intrat în rândul oamenilor cu case abia în al doilea an, după ce au fost montate uşile şi ferestrele. Acum, la 75 de ani casa din PET-uri are un aspect deprins parcă din poveştile scriitorilor interbelici. O plantaţie de vie imensă, pădurea în spate şi un veritabil loc de pelerinaj în vecini-Mănăstirea ”Sfânta Maria” Rus. În acest fel Nea Ion, numit şi ”Ecologistul” de către săteni şi prieteni a împuşcat trei iepuri dintr-un foc: a curăţat zona de gunoaie, are o casă şi nu mai foloseşte medicamente!
Inventatorul nu a rămas înţepenit în proiect, iar gândurile de viitor nu sunt puţine. După construirea primei camere a urmat o bucătărie iar în acest an a dat gata şi sufrageria. Mormanul de plasticării adunat pentru construcţie a depăşit 10.000 de ”cărămizi” din plastic. Următoarea inveştiţie de data aceasta mai puţim imobiliară va fi în două capre pentru lapte şi o pisică. Pentru energie electrică Nea Ion încă nu-şi face griji. Pentru iluminat este nehotărât între a folosi un felinar sau o centrală eoliană, gândită tot la faţa locului.
Mircea Mureşan
