Campioana este de neoprit

Remat Zalău nu poate fi oprită nici de principala contracandidată la titlu, Tomis Constanţa, în faţa căreia a dispus aseară în patru seturi, 3 – 1, după ce la finalul primelor două seturi scorul era egal, 1 – 1, iar constănţenii au fost la un moment dat foarte aproape de a trimite meciul în tie-break.

Primul set a fost câştigat la o diferenţă de şase puncte de către Remat, 25 – 16, după care a venit rândul oaspeţilor să se impună la o diferenţă şi mai clară în setul doi, 16 – 25. Setul trei a fost câştigat de zălăuani cu scorul de 25 – 18, iar actul patru, care a fost cel mai disputat, a fost câştigat în prelungiri, 28 – 26. Vom reveni cu detalii în ediţia de mâine.

Adrian Feher: „A fost un meci care sper că a plăcut publicului. Noi am făcut anumite greşeli, în seturile doi şi patru, ceea ce s-a şi văzut, pentru că trebuia să câştigăm la o diferenţă mai mare şi ultimul set. A fost un joc de campionat greu şi, în final, e bine că am câştigat pentru că victoriile aduc victorii. Fiind o echipă nouă, e normal să avem şi căderi în anumite momente. Încă nu suntem omogeni, jucăm cam la 60 la sută din capacitate, dar pe final de sezon, adică înainte de play-off, sper să ajungem la capacitate maximă, ca publicul să nu mai vadă nişte seturi urâte, cum a fost setul doi”.

Bulent Cadâr: „Am pierdut primul meci din acest sezon, dar sunt mulţumit de jocul echipei, având în vedere că am avut doi jucători de bază accidentaţi. Nu cred că contează foarte mult acest meci, pentru că în ultimii terminăm tot pe primul loc prima parte a campionatului şi pe urmă pierdem în play-off. Felicit echipa Zalăului. Azi a fost într-o formă mai bună, poate a fost şi mai motivată. Eu zic că nu ne-am făcut de râs. Anul trecut, în primul meci am revenit de la 2 – 0 şi cred că dacă aveam echipa completă revenam şi azi. Diferenţa s-a făcut la secunzi, adică ceea ce ne-a lipsit nouă în meciul de azi”

Remat Zalău: Dos Santos, Josifov, Mărieş, Nagy, Joao Dias, Stoian, Feher – libero. Au mai evoluat: Mozer, Sladecek. Antrenori: Mariusz Sordyl (principal), Ovidiu Macarie (secund)

Tomis Constanţa: Began, Mayo, Dragoş, Voinea, Birău, Blanco, Ivanov – libero. Au mai evoluat: Spînu, Lescov şi Zahar. Antrenori: Martin Stoev (principal), Victor Karagyozov (secund)

Recomandari

Alte Articole