Agenția pentru Protecția Mediului S[laj desfășoară, şi în acest an, o campanie de informare și conștientizare a populației și a factorilor implicați, privind una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul ţării noastre, Ambrosia artemisiifolia, cunoscută sub denumirea populară de Iarba de paragină, Iarba pârloagelor sau Floarea pustiei. Ambrozia prezintă un puternic efect alergen asupra populatiei sensibile, sensibilizarea alergică la polenul acesteia manifestându-se cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome cutanate, inclusiv urticarie și angioedem, putându-se ajunge la manifestări similare celor din șocul anafilactic.
Ambrozia germinează primăvara, ciclul de viață al plantei încheindu-se odată cu primul val de frig adus de iarnă din luna decembrie. Aceasta trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Proprietarii sau deţinătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a buruienii ambrozia, pentru evitarea instalării şi răspândirii vegetaţiei adventive invazive şi eliminarea ei în cazul prezenţei pe terenurile intravilane sau extravilane, conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.
Constituie contravenţie nerespectarea prevederilor din avertisment de către proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice – Legea nr. 129 din 14 iulie 2020 pentru modificarea Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia.