Campanie de vaccinare antipoliomielitică la copii

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sălaj va realiza, in luna februarie, campania de revaccinare antipoliomielitica, care se administrează minorilor pentru combaterea temutei boli. Campania este una anuală, la nivel de judeţ urmand să fie vaccinaţi luna viitoare peste 2.500 de şcolari.

Campania şcolară de revaccinare antipoliomielitică va fi desfăşurată in Sălaj in perioada 6 – 17 februarie şi vor fi imunizaţi impotriva cumplitei maladii 2.502 elevi inscrişi in clasa a II-a, ne-a declarat purtătorul de cuvant al DSP Sălaj, Mihai Cheşeli. „Este, practic, revaccinarea a doua, intrucat vaccinarea antipoliomielită constă in administrarea a cinci doze de vaccin astfel: la două luni, patru luni, şase luni (primovaccinarea), 12 luni (revaccinarea I) şi in clasa a III – a (revaccinarea II)”, a explicat purtătorul de cuvant.

Poliomielita este una dintre cele mai temute boli contagioase care au bantuit secolul trecut, făcand numeroase victime. Mulţi dintre cei care au scăpat au rămas cu sechele grave, respectiv paralizia unuia sau a mai multor membre. Purtătorul de cuvant al DSP Sălaj a precizat că la campania de vaccinare din februarie, se va folosi vaccin injectabil inactivat, “care nu prezintă, intre reacţiile adverse posibile, paralizia”. De altfel, potrivit sursei citate, in ultimii trei ani, in Sălaj nu s-a inregistrat niciun caz de paralizie acută flască, afecţiune care este cauzată de virusul poliomielitic.

Campania de vaccinare antipoliomielitică se va desfăşura prin intermediul celor şase cabinete de medicină şcolară şi prin cabinetele de medicină de familie – in mediul rural.

Poliomielita este o boală infecţioasă care apare la varste mici şi care se poate răspandi de la o persoană la alta pe cale fecal-orală, prin consumul de apa infectată, sau oral – orală. In aproximativ 1 la sută din cazuri, virusul intră in sistemul nervos central, determinand paralizie şi slăbiciune musculară acută. Cea mai comună formă de paralizie se produce in funcţie de nervii implicaţi in coloana vertebrală, care de cele mai multe ori au legătură cu membrele inferioare.

Poliomielita este extrem de contagioasă, in zonele epidemice virusul poliomelitic putand infecta practic intreaga populaţie. In aceste areale, boala este transmisă primar pe cale fecal-orală, prin ingerarea alimentelor contaminate sau prin consumul de apă infectată.

Maladia este cu atat mai gravă cu cat pană in prezent nu se cunoaşte niciun medicament care să o combată, iar tratamentul posttraumatic necesită adesea, pe termen lung, reabilitare, terapie fizică, proteze sau pantofi corectori. De asemenea, sunt cazuri atat de grave incat sunt necesare intervenţii chirurgicale ortopedice, dar nici măcar acestea nu readuc in totalitate bolnavilor mobilitatea normala a membrelor.

Pe langă vaccinarea antipoliomielitică, respectarea normelor de igienă (spălarea cat mai des a mainilor cu apa si sapun, n.r.) este cea mai la indemană şi cea mai recomandată măsură de prevenţie a acestei boli.

In Romania, cea mai mare epidemie de poliomelită a fost in 1957, dar boala este in prezent in curs de eradicare, ca urmare a administrării la nivel naţional, incă de la varste foarte fragede, a vaccinului antipoliomelitic.

Recomandari

Alte Articole