Calificare la pas în semifinalele Cupei României

ACS Volei Municipal Zalău - Galatasaray Istanbul

Vicecampioana României la volei masculin și deținătoarea trofeului Cupa României, echipa ACS Volei Municipal Zalău, a obținut ieri seară o calificare fără emoții în semifinalele Cupei României.
Dacă în urmă cu o săptămână, în manșa tur de la Zalău, elevii lui Stoyan Stoev și Bogdan Nicolae au prestat un joc modest și s-au impus greu în fața dejenilor cu 3-2, în partida de ieri seară de la Dej vicecampionii au demonstrat că totul a fost doar o simplă întâmplare și au câștigat manșa retul în minim de seturi.
Duelul dintre CS Unirea Dej și ACS Volei Municipal Zalău a debutat sub semnul echilibrului. Cele două echipe au condus alternativ pe parcursul setului inaugural, iar finalul de set a aparținut vicecampionilor care s-au impus cu 25:21.
Acomodați mai bine cu sala după disputarea primului set, zălăuanii nu au făcut concesii echipei gazdă și au câștigat următoarele două acte la același scor, 25:16, și au obținut calificarea în semifinalele Cupei României.
În celelalte două partide din faza sferturilor de finală s-au înregistrat următoarele rezultate: CS Știința Explorări Baia mare – CS Dinamo București 3-0 (25:23, 25.20, 25:14) și SCM”U” Craiova – CS Arcada Galați 2-3 (25:19, 23:25, 20:25, 31:29, 9:15), astfel că echipele calificate în penultimul act al comeptiției sunt: CS Universitatea Cluj, CS Știința Explorări Baia Mare, CS Arcada Galați și ACS Volei Club Municipal Zalău.

Recomandari

Alte Articole