Biserica ortodoxă mică din Şimişna, a fost resfinţită

Sute de credincioşi au fost prezenţi la sărbătoarea resfinţirii bisericii ortodoxe Sfântul Nicolae din localitatea Şimişna, judeţul Sălaj. Credincioşii au fost prezenţi cu sutele şi asta pentru că la eveniment au participat Înalte feţe bisericeşti.

Sfârşitul săptămânii trecute a fost reprezentat, ca fiind o sărbătoare de mare bucurie pentru locuitorii satului Şimişna. Aproximativ 300 de credincioşi s-au adunat la biserica ortodoxă din localitate ce poartă numele hramului Sfântul Nicolae, cu ocazia resfinţirii lăcaşului de cult.
La acest eveniment, au fost prezenţi un număr de 23 de preoţi, trei diaconi, un protopop, mai multe măicuţe, Preasfinţitul Părinte Petroniu Florea Episcopul Sălajului şi Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei Andreicuţ Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.

Desi nu este deocamdată campanie electorală, la acest eveniment cu valoare religioasă, au fost prezente mai multe autorităţi locale şi judeţene, printre care, mai mulţi consilieri locali, primarul comunei Şimişna Cristian Călin Prodan, deputatul Iuliu Nosa, dar şi reprezentantul guvernului în teritoriu, Ionel Ciunt.
Lucrările pentru recondiţionarea lăcaşului de cult, au început în urmă cu aproximativ patru ani, care au constat în schimbarea mobilierului, parchetului, pictarea în totalitate a interiorului, dar şi a exteriorului precum şi învelirea bisericii.
Părintele paroh Nicolae Revnic, a declarat că o parte din mobilier şi troiţele de la intrarea în biserică, provin din donaţii de la enoriaşi, dar şi alte sume de bani primite de la mai mulţi fii ai satului plecaţi din localitate şi de la Consiliul Local. Valoarea totală a reconstrucţiei a fost estimată la aproximativ 90 de mii de ron.
Totodată, în afară de localnici, au mai fost prezenţi la eveniment şi enoriaşi din satele învecinate.

Andreea POCOL

Recomandari

Alte Articole