Biserica Mănăstirii Voivodeni a fost resfințită

Duminică, 6 august 2017, cu ocazia praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Voivodeni, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la biserica acestui așezământ monahal. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, pe altarul de vară situat în vecinătatea locașului de cult, înconjurat fiind de un sobor de peste 20 de preoți și diaconi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Protosinghel Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului şi în prezenţa a numeroşi credincioşi, care an de an vin la sfânta mănăstire pentru a se ruga într-un singur cuget Lui Dumnezeu și pentru a fi părtaşi la bucuria obştii acestei vetre monahale, în ziua hramului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotonit întru diacon pe domnul Paul Goie, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Popeni, din Protopopiatul Zalău.

La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, Preasfinția Sa a acordat Preacuviosului Părinte stareț, protosinghelul Ghelasie Spătăceanu, o diplomă de apreciere și un baston de stareț. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest locaș de cult.

În continuare, după rostirea bogatului cuvânt de învățătură, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat o slujbă de binecuvântare a muzeului mănăstirii, amenajat în apropierea locașului de cult, în urma lucrărilor efectuate asupra acestuia, în ultima perioadă.

Mănăstirea Voivodeni este aşezată la marginea satului cu acelaşi nume, situat la graniţa judeţului Sălaj cu judeţul Cluj. Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară a satului pomenindu-se despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat. Locul în care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Râmeţ. Aici, în Râmeţ, tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat, aici s-ar fi stabilit vatra satului.

Pornind de la aceste tradiţii locale, cosemnate în toponimia locurilor, în anul 2000, s-a luat iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate, prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, în data de 27 noiembrie 2000. În acest context, 2 ani mai târziu, respectiv în anul 2002, au venit la Voivodeni câțiva călugări de la Frăsinei pentru a reînnoda tradiția monahală a acestor meleaguri, întreruptă timp de trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Ardealului.

Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după punerea pietrei de temelie la biserica schitului în data de 17 august, de către Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Astfel, sub coordonarea Preacuviosului Părinte stareț Ghelasie Spătăceanu și prin osârdia viețuitorilor mănăstirii, între anii 2008-2017 au fost realizate următoarele lucrări: în interior, locașul de cult a fost tencuit, pe pereți au fost aplicate picturi imprimate pe pânză, s-a turnat șapa de beton, a fost realizat sistemul de încălzire prin pardoseală, pavimentul a fost placat cu marmură, s-a făcut instalația electrică, s-au montat candelabre, geamuri și uși de acces, s-au confecționat stranele și două tronuri arhierești, precum și mobilierul bisericesc. În exterior, biserica a fost tencuită în terasit, au fost ridicate un altar de vară, o clopotniță, un lumânărar și trei troițe, a fost amenajat un muzeu în apropierea locașului de cult, au fost construite trei corpuri de chilii și alte clădiri anexe. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.

Astăzi, obştea sfintei mănăstiri numără 3 vieţuitori, stareţ al acestui aşezământ monahal fiind Preacuviosul Părinte Protosinghel Ghelasie Spătăceanu. În duminici şi sărbători, mulţi credincioşi sălăjeni şi nu numai îşi găsesc odihna şi liniştea duhovnicească în acest colţ de Tabor. Aşa s-a întâmplat şi anul acesta, cu prilejul hramului, când au poposit la rugăciune sute de credincioşi.

Recomandari

Alte Articole