Bărbat din Sălăjeni, condamnat pentru tentativă de omor

Un bărbat din Hurez, lovit în cap cu toporul de propriul fiu

Gheorghe Sabou, bărbatul de 39 de ani, din Sălăjeni, care şi-a lovit mama cu o secure, a fost condamnat la patru de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, 23 septembrie, de magistraţii Tribunalului Sălaj, şi nu este una definitivă. Aceasta poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 11 iulie, în jurul orei 11.Potrivit procurorilor sălăjeni, Gheorghe Daniel Sabou, aflându-se la locuinţa sa din Sălăjeni, împreună cu mama sa, persoana vătămată Maria Sabou, în urma unei altercaţii a lovit-o cu o secure în zona feţei pe femeie.
Aceasta a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde a fost internată cu diagnosticul traumatism cranio-facial prin agresiune, amputaţie traumatică prin tăierea bazei nasului.

“Potrivit concluziilor provizorii întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Sălaj, numita Sabou Maria prezintă diagnosticul plagă tăiată transfixiantă a piramidei nazale, a cartilagiului tringhiular şi a cartilagiului patrulater saturate. Leziunile s-au putut produce prin lovire activă cu un corp tăietor despicător. În urma leziunilor suferite, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie. Asupra numărului de îngrijiri medicale urmează să se pronunţe la externarea victimei. Leziunile pot data din 11 iulie 2015″, se preciza în rechizitoriul întocmit de procurorii sălăjeni.

Potrivit procurorilor, bărbatul a fost prezentat în 12 iulie, cu propunere de arestare preventivă, cerere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj.

Recomandari

Alte Articole