Andreea Paul Vass vorbeste, pe blogul personal, despre motivele care au determinat-o sa refuze functia de ministru al Economiei in Guvernul Mihai Razvan Ungureanu. Potrivit acesteia, a renuntat la acest fotoliu din pricina unei „campanii mediatice” indreptate impotriva sa, dar si pentru ca mandatul prea scurt al noului guvern nu se potrivea cu… profilul ei. „Extrem de onoranta si neasteptata nominalizarea la Ministerul Economiei! Le multumesc colegilor pentru increderea lor. Refuzul meu a avut o ratiune solida, pe care cred ca orice persoana matura o intelege”, posteaza Andreea Paul Vass pe blog. Mai departe, ea incearca sa-si explice gestul prin faptul ca nu a vrut sa creeze o „problema gratuita” noului guvern. In plus, mandatul scurt nu i-ar fi permis sa concilieze actiunea pe termen lung. „Pe de o parte, nu am vrut sa creez o problema gratuita noului Guvern in urma campaniei mediatice care a creat si amplificat motivele halucinante, neserioase, de incompatibilitate la adresa mea, fara nicio baza legala, morala sau profesionala. Am obligatia de a-mi proba integritatea. Numai cu rabdare pot face acest lucru. Timpul este prietenul meu cel bun. Pe de alta parte, mandatul scurt nu mi-ar fi permis sa conciliez actiunea pe termen lung, viziunea mea pentru acest minister, in care roadele s-ar fi vazut in viitor, cu ceea ce imi cerea politica, adica actiuni pe termen scurt. Portofoliul economiei este extrem de important. Pentru dezvoltarea economica solida a unei tari e nevoie de strategii de competitivtate pe termen mediu si lung. Am ajuns la maturitatea necesara pentru a-mi da seama ca in aceste opt luni de mandat nu as fi putut sa pun in aplicare aceste strategii oricat de multa bunavointa si profesionalism as fi avut eu si echipa mea. Imi asum o astfel de responsabilitate daca am garantia ca pot deveni viabile masurile pe care le sustin pe termen mediu si lung. Actiuni pe termen scurt, actiuni cu impact imagistic nu ma caracterizeaza”, scrie Vass.
Si la aceasta data, motivele retragerii Andreea Paul Vass – chiar in ziua in care fusese propusa ca membru al cabinetului – sunt inca neclare. In perioada respectiva au existat articole care mentionau incompatibilitatea dintre viitoarea ei calitate de ministru si anumite pachete de actiuni detinute de aceasta sau de familia ei la companii care ar fi urmat sa-i fie in subordine. In aceeasi perioada a aparut si un comunicat al ANI care anunta ca mama Andreei Paul Vass, Marioara Vass, consilier in cadrul Consiliului local al comunei Bobota, este cercetata pentru conflict de interese. Ulterior deciziei Andreei Paul Vass, deputatul PDL, Lucian Nicolae Bode, liderul PDL Salaj, a fost propus pentru postul de ministru al Economiei.