Administrația din Zalău, preocupată de derularea proiectelor de investiții din municipiu

Cum se pot adresa cetățenii Primăriei Zalău

Viceprimarul municipiului Zalău, Teodor Bălăjel, împreună cu directorul tehnic Dănuț Curea și reprezentanți ai Direcției Tehnice din cadrul instituției au avut azi, 12 ianuarie 2021, la sediul Primăriei, o întâlnire cu constructorii și diriginții de șantier care execută lucrări de investiții pentru modernizarea arterelor principale din municipiu, amenajarea de zone verzi, modernizarea iluminatului public și reabilitarea unităților de învățământ.
În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte cu privire la calitatea investițiilor, stadiul lucrărilor, probleme întâmpinate în teren, corelarea lucrărilor și respectarea termenelor contractuale.
În momentul de față, în municipiu sunt în derulare următoarele proiecte de investiții, finanțate prin:
– Programul Operațional Regional – Axa 4.1 – mobilitate urbană durabilă
• Modernizarea străzii Gheorghe Doja – executant Asocierea SC Avril SRL și SC Delcar SRL;
• Modernizarea străzilor Simion Bărnuțiu și Voievod Gelu – executant SC Drum Construct SRL;
• Modernizarea sistemului de transport în comun, achiziție de autobuze electrice și stații de reîncărcare – executant Asocierea SC Anadolu Automobil Rom SRL, SC Aic Trucks SRL și SC Radcom SRL;
• Trotuare și piste de biciclete pe bulevardul Mihai Viteazul – executant SC Drum Construct SRL
• Modernizarea străzilor Corneliu Coposu și Avram Iancu – executant Asocierea SC Avril SRL și SC Delcar SRL;
• Modernizarea străzii 22 Decembrie 1989, axa sud – executant SC Drum Construct SRL.
– Programul Operațional Regional – Axa 4.2 – spații verzi
• Amenajare spații verzi pe immobile abandonate sau degradate – executant Asocierea SC Avril SRL și SC Chilia SRL.
– Programul Operațional Regional – Axa 4.4 – creșe și grădinițe
• Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea Grădiniței nr. 5 – executant Asocierea Construct Veb SRL și SC Oviluc SRL;
• Creșă în cartierul Meseș – executant SC Drum Construct SRL.
– Programul Operațional Regional – Axa 4.5 – licee tehnologice
• Reabilitarea, modernizarea, dotarea și echiparea Liceului Tehnologic “Mihai Viteazul”, etapa I, internat – SC Clio SRL;
– Programul Operațional Regional – Axa 3.1 B – eficiență energetică clădiri publice
• Creșterea eficienței energetice a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” – executant SC Drum Construct SRL;
• Creșterea eficienței energetice a Liceului de Artă “Ioan Sima” – executant Asocierea SC Paulo Gepa SRL și SC Oviluc SRL;
• Creșterea eficienței energetice a Liceului Ortodox “Sfântul Nicolae” – executant SC Paulo Gepa SRL.
– Programul Național de Dezvoltare Locală
• Reabilitarea străzii 22 Decembrie 1989, tronson I – executant Sc Drum Construct SRL.
– Compania Națională de Investiții
• Reabilitarea, modernizarea, dotarea, echiparea și extinderea cinematografului Scala – executant Asocierea TCI Contractor General SA și Avitech CO SRL.
– Programul Operațional Regional – Axa 3.1 A – eficiență energetică clădiri rezidențiale
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe I58 și SB34 – executant SC Handling Logistics and Estates SRL;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe P40 și D111 -executant SC Paulo Gepa Construct SRL;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe Scala, A16 și SB 15 – executant Sc Lotus SRL și TCI Constructor SA;
• Creșterea eficienței energetice a blocurilord e locuințe G164 și 80 scara A – executant SC Avril SRL.
– Programul Operațional Regional – Axa 3.1 C – iluminat public
• Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public, etapa I – executant SC Neon Lighting SRL.
“În anul 2021, calitatea investițiilor și a proiectelor demarate este prioritară. Atât responsabilii de lucrări din cadrul Primăriei Municipiului Zalău, cât și diriginții de șantier, vor acționa astfel încât să nu fie înregistrate probleme sub aspectul calității investițiilor. În situația în care vor fi înregistrate astfel de abateri, va fi dispusă refacerea lucrărilor pe cheltuiala constructorului”, a transmis Teodor Bălăjel, viceprimarul municipiului Zalău.

Recomandari

Alte Articole