Acțiune a polițiștilor din Șimleu Silvaniei, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor

În perioada 26-27 martie a.c., polițiștii din Șimleu Silvaniei, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au defășurat o acțiune, în orașul Șimleu Silvaniei, dar și pe raza localităților din proximitate, pentru prevenirea și combaterea încălcării legilor.

Acțiunea a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere, prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol, precum şi pentru combaterea operațiunilor ilegale cu deșeuri.

Astfel, poliţiştii au aplicat 52 sancţiuni contravenţionale, dintre care 40 la regimul circulaţiei rutiere, 4 pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, 5 pentru nerespectarea prevederilor privind protecția animalelor și 3 pentru nerespectarea prevederilor privind regimul deșeurilor. Valoarea sancțiunilor fiind de 27.025 de lei.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiior Legii 205/2004 privind protecția animalelor, sancțiunile aplicate au vizat neacordarea asistenței medicale corespunzătoare pentru cabalinele avute în grijă, dar și pentru neasigurarea unui adăpost corespunzător. Săvârșirea acestor contravenții este sancționată cu avertisment sau amendă între 1.000-3.000 de lei.

La regimul circulației rutiere, sancțiuniile contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză, dar și pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmerie Județean Sălaj.

Recomandari

Alte Articole