La data de 21 iunie a.c., ora 22.00, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, din Jibou, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe strada 22 Decembrie 1989, din Jibou, din direcţia Gară înspre Centru, a acroșat un adolescent de 16 ani, care se afla în traversarea străzii.
După impact, şoferul a părăsit locul faptei, fiind identificat în scurt timp la domiciliu. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Evenimentul a fost soldat cu rănirea uşoară a pietonului.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.