Un taximetrist din Zalău a fost ameninţat cu cuţitul, de un tânăr care comandase o cursă până la Satu Mare

Ieri dimineaţa, în jurul orei 5,20, H. Ioan, 21 ani, din Zalău, a urcat într-un taxi din zona spitalului judeţean din municipiul Zalău, spunându-i şoferului că vrea să meargă până în Satu Mare, în întâmpinarea părinţilor săi care au ajuns din străinătate. A precizat, de asemenea, că nu are bani la el, dar va plăti cursa în momentul în care se vor întâlni cu aceştia.

După ce s-au înţeles în privinţa sumei de plată, taximetristul a anunţat cursa în dispecerat şi cei doi au pornit la drum. Când au ajuns între localităţile Badon şi Borla, tânărul, care se urcase pe bancheta din dreapta faţă, i-a pus taximetristului un cuţit la gât şi i-a spus să oprească pentru că vrea să-i ia maşina. Şoferul s-a apărat de cuţit cu mâna stângă, la care a şi fost rănit, dar a reuşit să oprească autovehiculul şi să coboare.

H.I. a urcat imediat la volan şi a vrut să plece cu maşina, însă nu a reuşit, întrucât pornirea acesteia se realizează cu ajutorul unei cartele.

În acelaşi timp, pe DN 1F, din direcţia Zalău, s-a apropiat un autovehicul, la volanul căruia se afla un poliţist sălăjean îmbrăcat în ţinută, care se ducea la serviciu, la un post de poliţie din judeţul Satu Mare. Văzându-l pe taximetrist pe marginea drumului, a oprit maşina imediat, l-a imobilizat pe H.I. şi a sesizat evenimentul la numărul unic de urgenţă 112.

Taximetristul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar tânărul a fost reţinut de poliţisti pentru 24 de ore. Astăzi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă, pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, iar Judecătoria Zalău a emis mandat de arestare pentru 29 de zile.

Recomandari

Alte Articole