ISU Salaj: Măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece

În această lună la nivelul judeţului nostru s-au produs un număr însemnat de incendii la locuinţe şi anexe gospodăreşti (9) soldate cu victime umane, animale şi importante pagube materiale. Fiecare eveniment care se soldează cu victime ne face să ne întrebăm dacă am făcut tot posibilul de a preveni acel nefericit caz., pentru a conştientiza cetăţenii că necunoaşterea şi ignoranţa are urmări grave.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Porolissum readuce în atenţie măsurile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate pe timpul sezonului rece:

– nu utilizaţi instalaţii de încălzire cu improvizaţii sau defecţiuni şi nu le lăsaţi în funcţiune nesupravegheate;

– respectaţi distanţele de protecţie, dintre sobe şi materialele combustibile;

– amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică; aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact;

– nu folosiţi sobe cu uşiţele sau cenuşarele defecte ori care nu se închid;

– cenuşa şi jăratecul vor fi depozitate în gropi speciale, iar în condiţii de vânt se va stinge cu apă;

– se interzice, alimentarea indiferent de situaţie, a sobelor în exces, suprasolicitarea şi supraîncălzirea acestora, generează de regulă, accidente;

– aprinderea focului în sobă, nu se va face utilizând benzină sau motorină, această practică putând genera, în caz de neatenţie, accidente.

– nu folosiţi afumatoare improvizate ori amplasate în magazii, poduri, remize, sub soproane sau lângă materiale combustibile; afumatorile se confectioneaza din zidării de caramida şi materiale incombustibile şi se amplaseaza independent de celelalte construcţii din gospodărie.

Recomandari

Alte Articole