Crăciun de poveste pe Valea Someşului. Într-o lacalitate din Sălaj se mai poate vedea pe viu, cum arăta Crăciunul acum aproape două sute de ani. Este vorba despre o casă foarte veche construită din pământ şi acoperită cu paie, care este încă locuită. Aici toate au rămas încremenite în timp, inclusiv poveştile. Localnicii nu pierd niciodată prilejul de a trece pragul casei, pentru a-şi încânta privirea cu simplitatea şi bunul gust al vremurilor de demult. Până şi Crăciunul a rămas la fel. Cu lut proaspăt lipit pe jos, lampă în ferestruică şi vechiul cuptor cu cetină la grindă.
Căsuţa desprinsă mai degrabă din cărţile de poveşti, poate fi văzută în localitatea RĂSTOCI, din comuna Ileanda. Lelea IULICĂ trece pe al 88-lea an al vieţii şi s-a născut în această bijuterie arhitecturală autentică, construită în secolul XVIII. Tot aici s-au născut bunicii, dar şi părinţii ei, aşa că nici nu mai ştie cât de veche este casa. Octogenara duce o viaţă unică, fără grija facturilor, fără curent electric, ecologică suta la suta.
Bătrânica nu a ţinut pasul cu moda, iar convingerile ei au ţinut-o neclintită în tradiţia şi vremurile vechi, mult mai sănătoase, spune ea. Lopata din răchită cioplită sau cârja agăţată la ruda streşinii, arată că aici timpul a rămas înţepenit. În cele două camere acoperite cu paie, nimic nu s-a schimbat, cel puţin în ultima sută de ani. Toate sunt la fel ca în copilărie.
Cuptorul, soba, călcătorul cu jăratec, arată la fel ca în perioada copilăriei. Doar câteva obiecte străine de vreme, mai trădează cât de cât secolul în care trăim. Dacă nu ar fi la vedere cele câteva cutii de Ness Brasero sau un capăt de linoleum la gura cuptorului, nimeni nu şi-ar da seama că nu a păşit în alte secole. Deşi trăieşte ca în vremurile de început ale satului românesc, femeia este foarte mulţumită de sănătatea ei, dar mai ales de faptul că a ajuns să trăiască încă un ajun de Crăciun în căsuţa ei.
Curentul electric nu a pătruns în căsuţa acoperită cu paie şi grinzile apăsate de vreme. ”Nu-mi trăbă droade pă păreţi…Nici cartofii nu-i stropăsc de goanje, îi mânc aşe cum să fac…Nu-mi trăbă nici pulpe din magazîn, nici alte muruieli…Îi mai bună carnea şi oul de la puiu meu din ocol. Cu fotoghinu(petrolul) pântru loampă stau tare rău, nu să află nicări. Mi-o adus cineva din Debreţân da-i parfumat şi dă para roşie în uăiagă…” Cam astea-s problemele cu care lelea Iulică se ”văluieşte” în secolul 21.
Are două lămpi. Una dintre ele, cea de toate zilele, este mai mică şi cu oglindă. În fiecare seară feştila prinde flacără, iar lumina pe care o dă este suficientă pentru a privi la ceasul de pe masă. Cealaltă este de sărbători şi este folosită foarte puţin, de frică să nu se crape sticla, care nu mai există în magazin pentru a fi înlocuită.
Nu a avut familie, decât părinţii care au murit acum 50 de ani, iar de atunci trăieşte singură cuc. Cei mai apropiaţi îi sunt vecinii, cu care se întâlneşte în fiecare zi şi schimbă bineţe ori de câte ori se iveşte ocazia. În acest an o rudenie din sat i-a adus primul brad de Crăciun, însă nu prea mare, cât să încapă în bojdeucă.
Mircea Mureşan
