Nu duc dorul apei, indiferent de seceta de afară şi îşi riscă propria viaţă în fiecare secundă, pentru binele celorlalţi. Când seceta alungă şi ultima speranţă din viaţa oamenilor, ei aduc apa cea de toate zilele în casele semenilor. Este vorba despre fântânari. Săpatul fântânilor este o meserie extremă, despre care puţini ştiu cam ce înseamnă. Însă şi mai puţini pot vedea pe viu aventura prin care trec aceşti profesionişti fără limite, pentru bani de nimic.
Fântânarii sunt din ce în ce mai rari şi nici nu este de mirare acest lucru. Să cobori la zeci de metri sub pământ, doar cu o frânghie, pentru a săpa cu târnăcopul şi lopăţica, nu este la îndemâna oricui. Doar oamenii cei mai tari de fire, înzestraţi de Dumnezeu cu mult cura,j pot face şi astfel de lucruri.
Forţă, pricepere, curaj şi un pic de nebunie. Acestea sunt câteva din calităţile necesare fântânarului, cel care este dispus să rişte coborând în hăul şi întunericul din fundul fântânilor. Un astfel de om trăieşte în localitatea Bălan din Sălaj. El este printre puţinii din judeţ care se încumetă să onoreze orice comandă, la orice oră. Are numai 27 de ani, este căsătorit de nici trei ani, şi este mândru de meseria aleasă încă de la 19 ani. Aceeaşi meserie şi-ar dori să fie îmbrăţişată şi de puştiul său de un an şi şapte luni, Timotei.
Omul nostru are şi un nume: Viorel IANCHIŞ, cel care a păşit în bezna primei fântâni imediat după majorat şi de atunci aventura i-a intrat în sânge! În cei aproape şapte ani de activitate, a săpat sute de fântâni rămase fără apă. În perioada de secetă a verii este căutat zilnic de către cei însetaţi din toate zonele judeţului, rămaşi fără apa de trai.
În 2012 Sălajul a suferit cea mai mare secetă din ultimii 50 de ani, conform statisticilor. Bătrânii de peste 80 de ani spun că nu au mai pomenit asemenea uscăciune de când se ştiu. Toate văile şi majoritatea fântânilor au secat, rămânând uscate, fără pic de apă. Izvoarele s-au ascuns în fundul pământului din calea arşiţei. Precum în filmele de acţiune americane, unde eroul principal apare în scenă la final şi rezolvă situaţia , la fel se întâmplă şi în Sălaj, în această perioadă de secetă, scenariul repetându-se aproape zilnic. Când ultima picătură de apă dispare în pământ. apare fântânarul din Bălan şi rezolvă problema.
Spre deosebire de filmele americane, cadrele nu sunt pline de culoare şi strălucire, aranjate astfel pentru a asigura un final apoteotic peliculei. În adâncul fântânilor este întuneric şi plin de umezeală. Aici, pericolul domneşte la fiecare secundă. Coborârea este foarte periculoasă iar urcarea extrem de obositoare. În fântânile mai adânci de 10 metri, o simplă pietricică desprinsă poate ucide, iar surpăturile şi lipsa de oxigen sunt inamicii greu de învins ai fântânarilor.
Viorel IANCHIŞ: ”Este foarte periculos! Lipsa aerului o simţi abia când ajungi în fundul fântânii… Dacă eşti obişnuit, nu intri în panică, respiraţia trebuie controlată, iar la prima senzaţie de ameţeală sau durere de cap trebuie să ieşi afară! Toată siguranţa atârnă de o funie lăsată liber în fântână, deoarece cu o scară nu poţi lucra”
Numai să ajungi în fundul unui puţ adânc de 15-20 de metri, este o provocare şi un efort supraomenesc, pentru un necunoscător. Pentru un fântânar, greul însă abia începe. Doar cu un târnăcop şi o lopată mică, el sapă spre adâncuri, până la primul izvor.
Viorel IANCHIŞ: ”Bucuria cea mai mare vine odată cu apa! Orice fântânar îşi doreşte acest lucru, să vadă cum ţâşneşte izvorul din pământ! Sunt locuri unde putem săpa mai uşor, însă avem şi locuri unde săpăm cu dalta şi ciocanul! Adâncirea fântânilor este cea mai anevoioasă dar şi cea mai periculoasă! Este mult mai uşor să faci o fântână de la zero, riscurile sunt mult mai mici! Dacă eşti foarte atent, scapi cu bine, iar seara ajungi la familie întreg şi nevătămat!”
Munca acestor adevăraţi bărbaţi, ţine de dimineaţa şi până seara, cu pauze de oxigenare obligatorii. Tot pământul săpat este scos afară cu găleata, iar după ce apa iese la suprafaţă, săpăturile continuă în apa rece ca gheaţa. De multe ori, fântânarii nu mai au timp să iasă din apă, când creşte brusc nivelul. Pentru ei, totul reprezintă o luptă cu secundele.
Aşa muncesc zilnic. Pentru un metru săpat în adânc, fântânarii câştigă bani de nimic, în medie cel mult 200 RON. Pentru aceşti bani, porţia lor de adrenalina este însă dublă. În timp ce alţi împătimiţi de senzaţii tari dau bani pentru pasiunile lor extreme, fântânarii le trăiesc la fiecare coborâre înspre fundul pământului.
Viorel IANCHIŞ: După fiecare fântână rezolvată, mulţumesc Celui de Sus, după care îmi sun soţia, pe Ana Maria, să ştie că cunt bine. Acasă mă aşteaptă cel mic… Bucuria lui mă face să uit de toate necazurile şi greutăţile! Cu gândul la el cobor în fântână de fiecare dată, după ce spun un Doamne mai ajută!”
Vezi VIDEO
Mircea Mureşan
