O bestie cu chip de om! Astfel poate fi descris un adolescent in varsta de 17 ani, din Zalau, care, in urma cu cateva zile, a violat o copila de doar 12 ani. Minora nici nu s-a gandit ca asa-numitul prieten al fratelui sau este capabil sa o nenoroceasca pe viata, deschizandu-i usa in seara cu pricina. Fiind singura acasa, acesta a profitat de fata in cel mai cumplit mod.
Un minor in varsta de 17 ani, din Zalau, a fost arestat preventiv in ziua de miercuri, sub aspectul savarsirii infractiunii de viol, dupa ce, in cursul saptamanii trecute, a violat o fetita de numai 12 ani, tot din municipiu. Cumplita fapta a avut loc chiar in locuinta fetitei, aceasta primindu-l pe baiat in casa, stiindu-l drept prieten al fratelui ei.
Purtatorul de cuvant al Tribunalului Salaj, Mirela Lazoc, a declarat ca fapta a avut loc in data de 17 martie a anului in curs. „La data respectiva, inculpatul E.A.I., in varsta de 17 ani, din Zalau, s-a prezentat la locuinta partii vatamate, o minora de 12 ani, tot din municipiu, care era singura acasa. Aceasta i-a deschis usa casei, cunoscandu-l pe inculpat ca prieten al fratelui ei. Acesta, insa, a intretinut relatii sexuale cu minora impotriva vointei acesteia”, ne-a declarat Mirela Lazoc.
In aceeasi seara, dupa plecarea agresorului, copila a sunat o prietena de-a fratelui sau, cerandu-i sa-i trimita o masina de taxi pentru a pleca la bunica sa. „Intreband-o de ce doreste acest lucru la o ora atat de tarzie, minora i-a povestit prietenei sale ce a patit. Intrucat aceasta din urma l-a contactat pe inculpatul E.A.I. pentru a afla ce anume s-a intamplat, cazul a iesit la iveala”, a mentionat sursa citata anterior.
La cateva zile de la producerea faptei, parintii fetitei violate au aflat de tragedia prin care a trecut aceasta si au sesizat autoritatile. Copila a fost supusa unei expertize medico-legale care atesta ca a fost violata.
Pedeapsa la jumatate pentru inculpat
Inculpatul Erdodi Attila Istvan a fost prezentat, in cursul zilei de miercuri, Tribunalului Salaj cu propunerea de arestare preventiva sub aspectul savarsirii infractiunii de viol. Potrivit solutiei date in acest caz, judecatorii au admis propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj si, in consecinta, au dispus arestarea preventiva a inculpatului minor E.A.I., acuzat de comiterea infractiunii de viol, pe o perioada de 19 zile, incepand cu data de 21 martie. De asemenea, magistratii Tribunalului Salaj au respins cererea inculpatului de aplicare a masurii preventive a obligarii de a nu parasi localitatea. Sentinta este cu drept de recurs in termen de 24 ore de la pronuntare.
Legislatia prevede pentru savarsirea infractiunii de viol detentiunea severa de la 15 la 20 de ani, in cazul minorilor aceasta fiind la jumatate. Chiar daca inculpatul in acest caz are varsta de 17 ani si cateva luni, iar pe perioada procesului in care este acuzat de viol implineste varsta majoratului, sentinta va fi data conform legislatiei privind inculpatii minori.
La aceasta varsta, copila ar fi trebuit dusa la sedinte de consiliere, insa, dupa cum ne-a declarat, ieri, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si pentru Protectia Copilului Salaj, Violeta Milas, pana la aceasta data nu le-a fost adus in atentie acest caz.
Alt copil, violat de un minor
Astfel de cazuri extrem de grave, cu minori supusi la acte sexuale impotriva vointei lor, la varste fragede, au mai avut loc recent in judet. Unul dintre acestea este cazul unui baiat in varsta de numai 11 ani, din comuna Plopis, care a fost violat de un tanar cu 13 ani mai mare decat el. Totul a iesit la iveala cand baietelul a povestit tatalui sau ca a fost violat. Barbatul s-a prezentat imediat la politie pentru a reclama agresorul, respectiv un tanar de 24 de ani, din aceeasi comuna, cunoscut cu afectiuni psihice. Pentru a pastra tacerea, cel acuzat de viol a platit copilului o bancnota de 10 lei, amenintandu-l cu moartea daca povesteste cuiva cele intamplate. „Radu Victor Cioban a fost supus unei expertize medicale psihiatrice, raportul relevand ca inculpatul prezinta intarziere usoara in dezvoltarea mintala si tulburare de conduita de tip disocial, avand discernamant general si faptic diminuat. In cursul lunii iulie a mai fost supus unei astfel de expertize, dupa ce a fost acuzat in data de 26 iunie 2010 de furt calificat si violare de domiciliu. Raportul expertizei medico-psihiatrice a prezentat inculpatul cu discernamant faptic si global abolit”, a precizat sursa citata anterior. Tanarul a fost prezentat, in data de 15 ianuarie a anului in curs, instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva pentru savarsirea infractiunii de viol in forma agravata.
Drama suferita la numai cinci ani
O alta intamplare socanta a marcat crunt viata unei fetite de numai cinci ani, din localitatea Ileanda. In acest caz, bestia care s-a napustit asupra copilei a fost chiar unchiul acesteia, de altfel, un minor de abia 15 ani. Tragica intamplare s-a aflat in luna octombrie a anului trecut, cand fetita i-a povestit bunicii sale ca a fost violata de unchiul ei, aceasta anuntand imediat autoritatile. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Tincuta Dumuta, politia a fost sesizata in data de 28 octombrie despre faptul ca o minora in varsta de cinci ani a fost violata. Cazul a fost preluat de catre procurori, stabilindu-se ca fapta s-a produs in cursul lunii august. Dupa cum ne-a declarat procurorul Bogdan Chis, din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj, in baza declaratiilor date de inculpat si de catre ceilalti martori la dosar, s-a stabilit ca minora a fost violata de unchiul acesteia din partea tatalui. In cauza s-a dispus retinerea si prezentarea minorului de 15 ani in fata instantei cu propunerea de arestare preventiva.
In cursul lunii decembrie, judecatorii Tribunalului Salaj l-au condamnat pe inculpatul minor Beniamin Emanuel P. la patru ani inchisoare cu executare in regim de detentie, pentru comiterea infractiunii de viol asupra unei minore care nu a implinit varsta de cinci ani. De asemenea, instanta a decis ca inculpatul, in solidar cu partile responsabile civilmente, sa plateasca 5.000 de lei catre victima sa, reprezentand daune morale. Insa nicio suma de bani nu va sterge din mintea copilei trauma prin care a trecut si pe care si-o va aminti toata viata.