Calin Pop, noul antrenor al campioanei Mesesul Treznea

Evoluţia modestă a echipei Meseşul Treznea, din prima parte a campionatului Ligii a IV-a de fotbal, nu a putut fi trecută cu vederea de conducerea clubului, care a decis să pornească la drum, în retur, cu un alt antrenor. Astfel, Nicolae Şandor, cel care a stat pe bancă şi la meciul de baraj din vara anului trecut, va fi înlocuit cu Călin Pop, Şandor urmând să rămână la echipă doar în calitate de jucător. „Nicu (Nicolae Şandor, n.r.) nu putea fi prezent duminica la toate meciurile, plus că aveam şi destule probleme cu lotul de jucători. De multe ori jucam cu mulţi juniori în teren, pentru că nu aveam altă variantă şi făceam destule improvizaţii. Vrem să aducem câţiva jucători cu experienţă, tocmai de aceea l-am adus ca antrenor pe Călin Pop. El cunoaşte mulţi jucători. Ne-a promis că, cel târziu din vară, va aduce mai mulţi jucători şi va face o echipă cu care să ne batem, din nou, la locul întâi”, ne-a declarat Aurel Petrean, unul dintre conducătorii echipei Meseşul Treznea. Fostul antrenor, Nicolae Şandor, a afirmat că încetarea colaborării dintre el şi echipa din Treznea a avut loc pe cale amiabilă. „Nu am rămas la echipă pentru că am un program foarte încărcat, chiar şi duminica. În ultima perioadă ne-am confruntat şi cu probleme de lot, pentru că ne-au plecat mai mulţi jucători şi am jucat, mai mult, cu juniori. Călin Pop va veni cu un <suflu> nou la echipă şi, probabil, va aduce cu el şi câţiva jucători. Ar fi păcat ca echipa să sufere în continuare şi să aibă evoluţia din tur. Nu m-am certat cu nimeni de la Treznea. Ne-am despărţit pe cale amiabilă, iar atunci când îmi va permite timpul, voi fi alături de echipă, la meciurile din campionat”, a precizat Şandor. Fost antrenor secund la Armătura Zalău, Călin Pop a pregătit ultima echipa din Liga a III-a, FC Zalău. Primul jucător pe care tehnicianul zălăuan intenţionează să-l ducă la Meseşul Treznea este Radu Blaga, fostul fundaş al echipei FC Zalău. Meseşul Treznea ocupă un modest loc opt după prima parte a campionatului Ligii a IV-a, cu doar opt puncte acumulate, după ce la finalul sezonului trecut a devenit campioană judeţeană, pierzând cu scorul de 6 – 0 meciul de baraj pentru promovarea în Liga a III-a, împotriva formaţiei Olimpia Satu Mare.

Recomandari

Alte Articole