Cand vine vorba despre apărarea interesului naţional, imaginaţia romanului nu cunoaşte margini. Pentru a păstra cultura, tradiţiile şi spiritul romanesc intacte, unii romani, fie ei şi politicieni, sunt capabili de orice sacrificiu. Este şi cazul consilierilor locali ai USL şi PDL de la Cehu Silvaniei, care au decis să „deconspire” acţiunile colegilor lor udemerişti, care in cardăşie cu primarul localităţii, Andrei Varga, sunt acuzaţi – printre altele – de segregare etnică.
„Poziţia consilierilor locali romani din Cehu Silvaniei vis-à-vis de proiectul de reorganizare a reţelei şcolare din Cehu Silvaniei
Primăria oraşului Cehu Silvaniei, reprezentată de domnul primar Andrei Varga, in total dispreţ faţă de Consiliul Local şi de respectarea legii, incearcă cu bună ştiinţă, profitand de lacunele Legii Invăţămantului, să tensioneze relaţiile interetnice, să producă o stare de segregare a invăţămantului in oraşul nostru.
Concret, domnul primar, fără să supună dezbaterii Consiliului Local, adresează Inspectoratului Şcolar Judeţean un Proiect personal de reorganizare a reţelei şcolare din Cehu Silvaniei, inregistrat la ISJ sub nr.107/ 05.01.2012, fiind prezentat ca o solicitare a Consiliului Local!
In fapt, domnul primar doreşte o separare pe criterii etnice a invăţămantului preşcolar, primar şi gimnazial din Cehu Silvaniei, fără a respecta art.80 al.1 privind consultarea beneficiarilor formelor de invăţămant şi nici a supune dezbaterii in Consiliul Local viitoarea organizare a reţelei şcolare, de parcă această reţea este proprietate personală.Scopul este simplu: separarea invăţămantului pe criterii entice, acapararea bazei materiale şi a finanţărilor, acapararea funcţiilor de conducere şi decizie cf. art.96 şi 97 ale aceleeaşi legi 1/2011.
Să inţelegem că această segregare este impusă de UDMR? Atunci cum rămane cu integrarea, cu bilingvismul, cu discriminările? Cand spunem UDMR, ne referim la politicienii acestei formaţiuni, nu la concetăţenii maghiari care sunt supuşi ca şi cei romani greutăţilor vremurilor actuale!
Ce se va intampla cu familiile mixte? Vor fi obligate să divorţeze sau să-şi declare copiii numai de o naţionalitate? Se vor interzice căsătoriile mixte? Să inţelegem că a fost o iniţiativă proprie?
Atragem atenţia că vă situaţi inafara jocului democratic şi a legii şi vom ataca această iniţiativă a dumneavoastră atat in instanţă, cat şi in faţa cetăţenilor acestui oraş.
Cine vă permite să vă jucaţi cu viitorul copiilor noştri? Nu credeţi că ar fi mai corect să vă ocupaţi de administrarea oraşului, de a asigura armonie interetnică şi interconfesională? Nu era mult mai important să vă preocupe calitatea invăţămantului in Cehu Silvaniei şi ce se va intampla in continuare cu viitorul copiilor, dacă şi calitatea invăţămantului nu va creşte?
Noi suntem hotăraţi să consultăm beneficiarii sistemului de şcolarizare, care in accepţiunea Legii 1/2011 sunt copiii, părintii, AUTORITATEA PUBLICA LOCALĂ – CARE INSEAMNĂ CONSILIUL LOCAL ŞI PRIMĂRIA – finanţatorul, opinia publică – art.80 al 1.
In sprijinul poziţiei noastre mai aducem următoarele argumente:
Grădiniţa PITICOT Cehu Silvaniei este o unitate cu personalitate juridică, unde sunt inscrişi 385 de copii in cele cinci grădiniţe: Grădiniţa cu p.n. Piticot – 160 de copii; Gradinita cu p.p. nr. 1 – 137 de copii, Grădiniţa din Nadiş – 20 de copii; Grădiniţa din Motiş – 33 de copii; Grădiniţa din Ulciug – 35 de copii.
Conform Legii invăţămantului, care menţionează că pentru a avea personalitate juridică o grădiniţă trebuie sa aibă 150 de copii.
Prin desfiinţarea personalităţii juridice, trei grupe de copii de secţie romană de la Grădiniţa cu p.p. nr. 1 şi o grupă – secţia romană de la structura Ulciug, care devin structuri ale Şcolii „Gyulafi Laszlo” nu au continuitate in clasele primare şi de gimnaziu, fiind o şcoală cu secţie in totalitate maghiară, aşa cum nici cele trei grupe de secţie maghiară din Grădiniţa „Piticot” care va fi structură la Şcoala „Andrei Mureşanu” nu vor avea continuitate in aceeaşi unitate in clasele gimnaziale pentru că are clase numai in limba romană, conform metodologiei de fudamentare a reţelei şcolare.
2. Mişcarea personalului didactic (pe posturi) in cadrul aceleeaşi unităţi cu personalitate juridică se face prin Consiliul de administraţie al unităţii. Exemplu: dacă grădiniţele răman toate in aceeaşi unitate cu personalitate juridică, aşa cum este in actuala reţea, in cazul reducerii unui post dintr-una din grădiniţe, cadrul didactic care are reducere de activitate (i se desfiinţează postul), poate ocupa un alt post vacant din oricare dintre grădiniţele arondate, fără concurs, doar prin aprobarea Consiliului de administraţie al unităţii. In condiţiile in care unui cadru didactic sau nedidactic i se reduce postul intr-o unitate cu personalitate juridică, pentru a ocupa un alt post dintr-o altă unitate cu personalitate juridică, aşa cum se propune să fie noua reţea, aceasta nu se poate face numai prin concurs. Prin urmare, dacă grădiniţele răman toate in aceeaşi unitate cu personalitate juridică, ce insumează totuşi un număr destul de mare de copii, respectiv 385 cuprinşi in 19 grupe, mişcarea personalului didactic are avantajul descris mai sus.
Pentru clasele pregătitoare nu există spaţii in cele două grădiniţe, deci nu se justifică desfiinţarea personalităţii juridice, pentru că nu rezolvă această problemă.
Prin desfiinţarea personalităţii juridice de la Grădiniţa „Piticot” şi arondarea grădiniţelor la cele două şcoli nu se face economie la buget, nici la utilităţi, nici la salarii, dimpotrivă, vor fi mai mari cheltuieli, deoarece crescand numărul de copii la cele două unităţi şcolare – Şcoala „Andrei Mureşanu” şi Şcoala „Gyulafi Laszlo” se impune, conform normativelor de incadrare, infiinţarea de noi posturi in conducere şi admistraţie (directori adjuncţi, contabili, secretari).
Majoritatea părinţilor şi a personalului didactic şi nedidactic nu agrează această propunere pentru reţeaua şcolară pentru că nu are justificare şi pentru că, in forma actuală, activitatea din grădiniţe se desfăşoară cat se poate de normal, interculturalitatea fiind agreată de aceeaşi majoritate. Din acest motiv, comisia metodică şi consiliul profesoral se desfasoară in cadru organizat cu toate gradiniţele şi cu tematici specifice invăţămantului preşcolar.
Vă rugăm să motivaţi această propunere (decizie) de desfiinţare a personalităţii juridice de la Grădiniţa „Piticot” şi de separare a grădiniţelor, arătand avantajul care s-ar obţine in favoarea copiilor, a părinţilor acestora, a personalului angajat şi a invăţămantului preşcolar din Cehu Silvaniei.
In niciun judeţ din ţară nu s-a desfiinţat personalitatea juridică de la toate grădiniţele, ci s-au făcut centre bugetare cu mai multe grădiniţe intr-un centru, aşa cum este acum la noi. De asemenea, nici in oraşele Jibou şi Şimleu Silvaniei nu s-au făcut modificări, au rămas grădiniţele separate de şcoli, aşa cum au fost pană acum.
Pentru a avea cea mai mare eficienţă in rezolvarea tuturor problemelor enumerate mai sus – economie la bugetul de cheltuieli, continuitatea grupelor din grădiniţă in clasele primare din şcoli, mişcarea personalului didactic in cadrul aceleeaşi unităţi cu personalitate juridică, formarea claselor de elevi şi a catedrelor funcţie de numărul lor şi de spaţiile existente – propunem formarea unui singur centru bugetar format din toate şcolile şi grădiniţele din oraş şi din satele din jur”.
Semnatarii – Consilierii locali ai USL şi PDL
Primar nevinovat
Primarul oraşului Cehu Silvaniei, Varga Andrei, ne-a declarat că nu se consideră vinovat de acuzele consilierilor locali şi susţine că a acţionat conform legislaţiei in vigoare. „In data de 4 ianuarie a anului in curs, conducerea Inspectoratului Şcolar ne-a solicitat să transmitem planul reţelei de şcolarizare pentru anul şcolar viitor. Prin urmare, am inaintat Inspectoratului o adresă cuprinzand planul de restructurare al unităţilor de invăţămant, prin care nicio grădiniţă din oraş nu va mai avea personalitate juridică din toamnă, acestea fiind arondate şcolilor gimnaziale. De asemenea, prin planul reţelei şcolare s-a stabilit ca grupele de grădiniţă să fie impărţite egal intre cele două şcoli”, a declarat edilul oraşului Cehu Silvaniei.
Potrivit acestuia, legislaţia in vigoare prevede ca administraţia publică locală să solicite avizul conform inspectoratului privind reţeaua şcolară. „Planul de şcolarizare a fost avizat de conducerea inspectoratului, urmand a fi propus spre aprobare consilierilor locali. Nu am făcut nimic ilegal”, susţine Varga Andrei.
Conform planului reţelei şcolare propus de primar, Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu” va avea 590 de copii, in timp ce şcoala cu predare in limba maghiară va funcţiona cu 440 de copii. „Unii au interpretat că vreau să impart copiii la unităţile cu personalitate juridică in funcţie de criterii etnice, ceea ce nu este deloc adevărat. Timp de 20 de ani nu au fost niciun fel de probleme etnice şi nici nu-mi doresc aşa ceva”, a menţionat Varga.
Conform spuselor acestuia, la intocmirea reţelei şcolare a avut in vedere mai multe argumente, printre care se numără problemele economice şi procesul de invăţămant.
Şi preşedintele UDMR Sălaj, Seres Denes, susţine că problemele ridicate de către consilierii USL şi PDL Din Cehu Silvaniei sunt artificial create, astfel incat să aibă un impact electoral cat mai mare. „Tot ceea ce se intenţionează este in interesul comunităţii locale din Cehu Silvaniei, indiferent de culoare politică sau etnică. Nu se pune problema, sub niciun fel, de vreo acţiune de segregare etnică, deci nu văd care este problema acestor consilieri. Din punctul meu de vedere, şi nu numai, este o problemă artificială. Vă asigur că nu este vorba despre altceva decat despre un interes major electoral”, a incheiat Seres Denes.
Politică la mana a doua
Vicepreşedintele PDL Sălaj, Claudiu Barsan, este de părere că factorul politic este mai puţin implicat in problemele de la Cehu Silvaniei, „problema ţinand in primul rand de procedurile administrative”. „Noi considerăm că este o problemă care ţine in primul rand de procedurile administrative şi mai puţin de anumite interese politice”, spune Claudiu Barsan. In opinia democrat-liberalului, „ecuaţia” ar trebui rezolvată de către instituţiile care au competenţă in acest caz, şi anume de către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul local Cehu Silvaniei, „cu accent pe rolul pe care Consiliul local – ca for reprezentativ al comunitatii locale – il are. „Este o problemă strict administrativă, care iţi găseşte soluţie prin procedurile administrative reglementate de lege, iar lupta politică nu trebuie să intervină in aceste proceduri”, a incheiat Claudiu Barsan.
Inspectoratul muteste
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj consideră că stabilirea reţelei unităţilor de invăţămant revine Consiliilor Locale. „Potrivit legislaţiei in vigoare şi in conformitate cu metodologia privind proiectul planului de şcolarizare, Inspectorarul Şcolar avea obligaţia de a solicita tuturor primăriilor sau consiliilor locale din judeţ, pană la data de 27 decembrie 2011, proiectul privind reorganizarea reţelei şcolare a unităţilor de invăţămant in vederea fundamentării planului de şcolarizare pentru anul 2012-2013”, ne-a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Sălaj, Ioan Abrudan.
Termenul limită de predare a proiectului planului de şcolarizare al unităţilor de invăţămant pentru anul 2012-2013 către Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului a fost 16 ianuarie 2012. „Noi am avizat şi transmis către Minister planul de şcolarizare pentru următorul an de invăţămant in forma in care primăriile din judeţ au transmis planul de reorganizare a reţelei şcolare. Trebuie inţeles că reţeaua unităţilor se stabileşte prin Hotărare de Consiliu Local şi că Ministerul face recomandări in acest sens printr-o metodologie privind restructurarea unităţilor de invăţămant”, a afirmat Abrudan.
Potrivit acestuia, ISJ Sălaj nu poate interveni intre neinţelegerile dintre primarul şi consilierii locali ai oraşului Cehu Silvaniei. „Aşteptăm decizia consilierilor locali şi a primarului privind reţeaua unităţilor de invăţămant, in funcţie de care vom lua următoarele măsuri. In cazul in care survin modificări, vom interveni la minister pentru modificarea planului de şcolarizare”, susţine inspectorul şcolar.
Unităţile de invăţămant cu personalitate juridică presupun existenţa unui compartiment de conducere (directori şcolari şi consiliu de administraţie), compartiment de contabilitate (care ţine evidenţa documentelor) şi activităţi de secretariat. Unei unităţi şcolare cu personalitate juridică ii sunt arondate alte grădiniţe sau şcoli, avand putere de decizie asupra acestora.
In acest an şcolar, in oraşul Cehu Silvaniei funcţionează patru unităţi cu personalitate juridică, respectiv: Grupul Şcolar „Gheorghe Pop de Băseşti”, Şcoala Gimnazială „Andrei Mureşanu”, Şcoala Gimnazială cu predare in limba maghiară „Gzulafi Laszlo” şi Grădiniţa „Piticot” – fosta Grădiniţă cu Program Normal Nr.2.
Conform planului de restructurare a reţelui unităţilor de invăţămant pentru anul şcolar 2012-2013, Grădiniţa „Piticot” işi va pierde personalitatea juridică, fiind arondată Şcolii Gimnaziale „Andrei Mureşanu”. Prin urmare, vor dispărea posturile de director, compartimentul de contabilitate şi personalul din secretariat al grădiniţei menţionate. Pe de altă parte, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr.1 nu va mai fi in subordinea Grădiniţei „Piticot”, cum este in prezent, urmand a fi arondată Şcolii cu predare in limba magiară „Gyulafi Laszlo”.
La nivelul municipiului Zalău, nicio grădiniţă nu mai are personalitate juridică, fiecare fiind arondată unităţilor şcolare.