Sălăjean implicat într-un eveniment rutier fără victime, în timp ce conducea sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Luni, 15 ianuarie a.c., la ora 01.45, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, pe strada Corneliu Coposu din municipiul Zalău, a avut loc un eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii rutieri au constatat că, un tânăr de 24 de ani, din localitatea Letca, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Centru – Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în gardul unui imobil.

Evenimentul rutier a fost unul fără victime.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Tânărului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză, polițiștii rutieri au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băturilor alcoolice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Recomandari

Alte Articole