Secția de karate de la Sport Club Municipal Zalău, pregătită de sensei Călin Marincaș, a participat în urmă cu câteva zile la Campionatul Mondial de Karate Tradițional din Macedonia, o competiție care strâns la start peste 1000 de sportivi din toate colțurile lumii.
Evoluția sportivilor de la SCM Zalău a fost una bună, obținând cinci medalii, două de argint și trei de bronz.
Medaliile de argint au fost obținute de Jeler Beksi David în proba de kihon, categoria 8-9 ani și de Negrean Darius, Torgie Eduard și Brudașca Sebastian, în proba de kata echipe la categoria 6-7 ani.
Cele trei medalii de bronz au fost obține de Cezara Marincaș, fiica lui sensei Călin Marincaș, în probele de kata, kihon și Kumite, la categoria 8-9 ani.
Colindătorii din Țara Silvaniei au vestit la Castelul Regal de la Săvârșin Nașterea Mântuitorului
Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și grupul de colindători "Silvania",...
Deschide