Astăzi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în intervalul orar 9.00-14.00, a avut loc Ziua Porţilor Deschise, activitate la care au participat poliţişti de la structurile de poliţie rutieră, criminalistică, acţiuni speciale, protecţia animalelor, siguranţă şcolară şi prevenirea criminalităţii.
La activitate au participat un număr mare de copii, aceştia fiind foarte încântaţi de ceea ce au văzut. Astăzi au avut ocazia să urce în autospecialele de poliţie şi să afle cum se folosesc mijloacele tehnice din dotarea noastră.
În acest an, Poliţia Română împlineşte 200 de ani de atestare documentară.