Miercuri, 20 martie, primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, alături de reprezentanți ai Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău, Poliției Locale Zalău și specialiști din cadrul instituției s-au întâlnit cu reprezentanți ai firmei SWARCO, societate care a realizat proiectul, implementat in anul 2013, ”Sistemul de management al traficului în municipiul Zalău”.
Demersurile pentru această întâlnire s-au făcut în ideea de a găsi o soluție privind fluidizarea traficului rutier în oraș și s-a convenit semnarea unui protocol privind efectuarea unor măsurători ale valorilor traficului rutier existent în Zalău, în diferite perioade ale zilei, după care va fi întocmit un raport cu propuneri pentru fluidizarea traficului.