"Lupii se vand la pret dublu" – primul volum de versuri semnat de Carmena Ciumarneanu

Volumul bilingv, roman – englez, „Lupii se vand la pret dublu”, semnat de Carmena Ciumarneanu a fost lansat, ieri, la Zalau. Evenimentul reprezinta debutul editorial al poetei, care si-a lansat aceasta carte si la Bucuresti, in 17 noiembrie 2011, in cadrul Serbarilor revistei „Vama Literara”. Lucrarea a vazut lumina tiparului, anul acesta, la Editura Dacia XXI, sub coordonarea directorului editurii, Nadia Farcas.

Cartea, structurata in trei capitole („Autoportret”, „Suflete”, „Travaliul”), cuprinde 37 de poeme al caror continut este prezentat si in limba engleza, in traducerea autoarei.

„Exceptie face un singur poem, „Autoportret fara mine”, care este portretul meu perfect, in care ma regasesc cu viata si trairile sufletesti. Singurul scop pentru care am scris aceste versuri, care pot fi considerate un dialog-monolog intre mine si cititor, a fost sa ma transmit pe mine, cu sufletul dezbracat”, ne-a declarat Carmena Ciumarneanu.

Scriitoarea a mentionat ca poemele sunt scrise in registrei stilistice diferite, pe filon biblic, filozofic si de dragoste. Versurile de dragoste asa cum ne-a dezvaluit autoarea ii au ca muze pe poetul Adrian Suciu de la Bucuresti si pe sotul scriitoarei.

Titlul cartii este dat de unul dintre cele mai sensibile si dragi poeme ale autoarei, care este bazat pe o intamplare din copilarie. Lupul nu are alta conotatie decat animalul pe care tatal scriitoarei nu l-a omorat, cedand la rugamintile copiilor. Salbaticiunea salvata si indragita, mai apoi de familie are „o alta valoare, un pret dublu, fata de banalitatile din viata care ne inconjoara”.

Carmena Ciumarneanu (care si-a transformat numele din Carmen Ciumarnean la sugestia editorului sef al revistei „Vama literara” Daniel Vorona) s-a nascut in 27 decembrie 1974, in Buciumi si lucreaza la Parchetul de pe langa Judecatoria Zalau ca grefier. Debutul literar l-a avut la revista „Vama literara”, numarul 1 din 2011, cu un grupaj de 7 poeme, care toate se regasesc in lucrarea lansata, ieri, la Zalau. Din activitatea sa literara pot fi mentionate colaborarile cu revista „Steaua” din Cluj si revista „Caiete Silvane”. Carmena Ciumarneanu ne-a spus ca mai are in lucru in volum de versuri, scris intr-o maniera modernista, complet diferita de „Lupii se vand la pret dublu”.

Recomandari

Alte Articole