Joi, 26 octombrie 2017, cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Racîș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.
După oficierea Dumnezeieștii Liturghii, Preasfinţitul Părinte Petroniu a sfințit o troiță ridicată, în curtea bisericii de lemn, de către familia Preacucernicului Părinte Octavian Pintea, în prezent preot pensionar, în amintirea părinților, care au fost înmormântați în satul natal, Racîș, dar și drept mulțumire lui Dumnezeu pentru faptul că anul acesta Preacucernicia Sa aniversează 50 de ani de căsătorie.
Satul Racîș este o veche localitate românească, atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1350, când satul apare sub numele de Rakus și aparține, din punct de vedere administrativ, de comuna Hida.
În ceea ce privește viața bisericească din această localitate, amintim faptul că în acest sat a existat o biserică veche de lemn, cea actuală fiind edificată înainte de anul 1783.
În anul 1939, în timpul păstoririi preotului Valentin Pop s-a pus problema construirii unui nou lăcaș de cult, însă planul acestuia s-a realizat abia în anul 1948, preot fiind Gheorghe Micu. Piatra de temelie a bisericii s-a sfințit în anul 1957, lucrările fiind finalizate în anul 1961. Astfel, în data de 1 octombrie a anului 1961, Preasfințitul Părinte Valeriu Zaharia, Episcopul Oradiei, a săvârșit slujba de târnosire a noului lăcaș de cult. Biserica a fost construită în stil bizantin, având formă de cruce, iar pictura fiind executată de către pictorul Elisabeta Ursu, între anii 1977-1980.
Începând cu anul 1979, Preacucernicul Părinte Nicolae Torje a fost numit preot al Parohiei Racîș, sub păstorirea Preacucerniciei Sale derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult și a casei parohiale.