Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare vineri, 7 iulie a.c., patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea emise, la aceeași dată, de Tribunalul Sălaj, pe numele a patru persoane (trei tineri cu vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, toți din Zalău, și o femeie de 55 de ani, din municipiul Reșița), condamnate la pedepse cu închisoarea cuprinse între un an şi 4 luni, şi 3 ani, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv.
Cei patru au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj și urmează a fi transferați în penitenciar în vederea executării pedepsei.