În perioada 25-27 august 2017, Primăria Municipiului Zalău organizează a XX-a ediție a Zilelor Municipiului Zalău, ediție aniversară care își dorește ca, și în acest an, să aducă divertismentul în municipiu prin muzică, dans, folclor, tradiții și meșteșuguri locale.
Ca și în anii precedenți, ziua de vineri, 25 august, este dedicată muzicii folk, în acest an având loc a VI-a ediție a Festivalului ”FolkFest”, organizat de Casa Municipală de Cultură Zalău.
Sâmbătă, 26 august, în cadrul ședinței festive care va avea loc în sala de spectacole din Clădirea Transilvania vor fi premiați atât elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale și internaționale, cât și cuplurile care în acest an sărbătoresc 50 de ani de căsătorie. Tot sâmbătă, pe scena amplasată în parcarea Primăriei Municipiului Zalău, vom putea urmări spectacolul formațiilor Vama, Iris, Spitalul de Urgență, în timp ce pe scena amfiteatrului din Parcul Central vor avea loc reprezentații ale Fanfarei Promenada, ale elevilor Palatului Copiilor, ai elevilor Liceului de Artă ”Ioan Sima” Zalău, precum și ale formațiilor asociațiilor sportive locale.
Tot în mod tradițional, ziua de duminică, 28 august, este dedicată folclorului, atât celui local/național, cât și celui internațional, prin Festivalul Internațional de Folclor ”Ecouri Meseșene”, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, împreună cu Casa Municipală de Cultură Zalău.
De asemenea, în săptămâna 21 – 27 august 2017 se vor desfășura competiții sportive de veche tradiție, teatru în amfiteatrul din Parcul Central, organizate de Primăria Municipiului Zalău, activități organizate de Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” și cele organizate de Clubul Pensionarilor, dedicate acestui eveniment, activități la care locuitorii municipiului sunt invitați să participe.
Programul stabilit la această dată pentru Zilele Municipiului Zalău poate suferi, pe parcurs, unele modificări. Aceste modificări vor fi aduse la cunoștința cetățenilor orașului în momentul și cazul în care vor apărea.
Au început lucrările de îngrijire și toaletare la Castrul Roman Porolissum
Echipele societății Pază Obiective și Intervenție, din subordinea Consiliului Județean Sălaj,...
Deschide