Marţi, 30 mai a.c., la ora 15.40, un bărbat de 57 de ani, conducea autoturismul pe DN 1H, iar între localităţile Var şi Tihău, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de un adolescent de 18 ani şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, pasagerul din autoturismul condus de şoferul de 57 de ani a fost rănit uşor.
Victima, un tânăr de 26 de ani, a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii.
Poliţiştii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.