Dr. Bogdan Eraşcu: Tratarea dinţilor cu tămâie, una dintre cele mai mari prostii!

Se întâmplă des, chiar şi în secolul 21, ca cei cu dureri de măsele să apeleze la tratamentele băbeşti auzite din bătrâni sau la vecinii de pe uliţele satului. Cea mai întâlnită situaţie este atunci când oamenii folosesc tămâia în locul calmantelor, în cazul durerilor insuportabile de măsele. Deşi efectul tămâiei este simţit aproape instantaneu, puţini stiu însă că dinţii sau măselele cu pricina sunt distruse definitiv într-un timp foarte scurt.

Prin proprietăţile sale, tămâia este un calmant foarte puternic dar nerecomandat în cazul infecţiilor dentare. Odată aplicată pe suprafaţa unui dinte sau a unei măsele efectul de calmare al durerii nu se lasă aşteptat mai mult de câteva minute dar în acelaşi timp asupra smalţului se întâmplă lucruri îngrozitoare. Începe un proces de distrugere ireversibil al dintelui prin care este arsă întreaga coroană dentară. În nici două luni pacienţii care recurg la astfel de metode constată cum dintele se sfărâmă până la rădăcină. Nici pentru stomatologi nu este o situaţie fericită!

Dr. Bogdan ERAŞCU: ‘‘Este dureros când vezi aproape săptămânal oameni care vin la cabinet cu  dinţii arşi de tămâie! Fie că au auzit de la rude sau prieteni, fie că tradiţia  leacului băbesc mai este folosită în familie, oamenii apelează la tratamentele din bătrâni când nu mai pot de durere însă în realitate îşi fac foarte mult rău. Au fost cazuri când pe lângă dintele bolnav au fost afectaţi şi ceilalţi dinţi. Practic, în satele de pa Valea Someşului încă mai poate fi întâlnit ”folclorul stomatologic” transmis din generaţie în generaţie, la fel ca horile din şezători! Nimic mai rău, nimic mai toxic pentru dinţi decât această metodă!”

Distrugerea în întregime a dinţilor după tratamentul cu tămâie nu este o învăţătură de minte pentru cei cu probleme la dantură. Majoritatea cer tămâia de la biserică şi o folosesc în ciuda avertismentelor primite chiar şi de la preoţi. Cel mai îngrijorător lucru este că obiceiul este practicat chiar şi de către tineri cu vârste sub 35 de ani, vârste la care dinţii se pot  trata cu uşurinţă.  Există şi o parte bună în această poveste! Dacă până acum doi ani numărul acestor cazuri era în creştere în ultimul timp lumea a început să înveţe încet că tămâia distruge dinţii!

Mircea MUREŞAN

 

 

Recomandari

Alte Articole