Director "proaspat" la Consiliul Judetean

Consilierii judeteni au aprobat ieri numirea unui nou director la conducerea Directiei Judetene pentru Evidenta Persoanelor Salaj. Este vorba de Patriciu-Nicolae Curta, care a activat in domeniul juridic in cadrul Primariei Zalau si, mai apoi, la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. Postul de director a fost ocupat de la data de 28 februarie 2011 de Aurora Stela Dascalu, angajat detasat din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, care a primit recent ordinul de pensionare. Postul a ramas liber, deoarece candidatul pentru aceasta functie care a participat la concursul din 17 octombrie la sediul Agentiei Nationale pentru Evidenta Functionarilor Publici nu a trecut examenul.

Noului director interimar deja i s-au facut recomandari din partea alesilor judeteni cu toate ca inca nici nu s-a instalat bine in functie. Atentionarile au facut aluzie la buna coordonare si corelare a activitatii dintre directia judeteana si serviciile locale din primarii. Ioan Simonca a dezvaluit faptul ca la nivelul administratiei locale a orasului Simleu Silvaniei sunt doi cetateni care au renuntat la cetatenia romana, inca din anul 2000, fapt confirmat si in Monitorul Oficial, dar cu toate acestea ei figureaza si acum pe listele persoanelor cu drept de vot. In replica, Cosmin Vlaicu, secretarul judetului, a apreciat ca este posibil sa fie o eroare de comunicare. Mult mai categoric, primarul orasului de sub Magura, Septimiu Turcas, ne-a declarat ca acest lucru nu este posibil.

„Exista varianta ca cei doi simleuani sa aiba dubla cetatenie. O eroare de acest gen este imposibila deoarece sistemul de evidenta populatiei, care nu este unul local, ci unul national, opereaza si actualizeaza datele fara eroare si aproape instantaneu in toata tara. In momentul in care cineva renunta la cetatenia romana dispare de pe lista locuitorilor Romaniei. Cei care au dubla cetatenie au drepturi in ambele tari. Exclud total o astfel de varianta ca la Simleu sa existe persoane care au renuntat la cetatenia romana dar sa aiba drept de vot”, ne-a declarat primarul Simleului.

Recomandari

Alte Articole