Prim-vicepresedintele PDL Salaj, exclus din partid

In cadrul sedintei Biroului Permanent Judetean (BPJ) Salaj, care s-a desfasurat vineri, democrat-liberalii prezenti au votat, aproape in unanimitate, excluderea din partid a prim-vicepresedintelui PDL Salaj, Gheorghe Stanciu. De altfel, pentru excludere au votat 21 de membri ai BPJ, in timp ce doar trei au fost impotriva propunerii de inlaturare a lui Gheorghe Stanciu din partid.

Surse din cadrul PDL Salaj sustin ca fostul lor coleg a avut o atitudine nu tocmai exemplara atat in interiorul, cat si in afara PDL, motive care au condus la decizia luata vineri. Practic, ratiunile care au stat la baza excluderii lui Gheorghe Stanciu din PDL sunt: incalcarea deciziilor BPJ cu privire la comunicare; incalcarea deciziilor BPJ cu privire la desemnarea candidatilor s.a.

Contactat, presedintele PDL Salaj, Lucian Bode, nu a dorit sa faca nicio declaratie pe marginea subiectului, subliniind ca, pentru moment, prefera sa astepte pronuntarea comisiilor disciplinare, care vor avea ultimul cuvant in cazul lui Gheorghe Stanciu. „Deocamdata, sunt prea mahnit sa fac vreo declaratie cu privire la ceea ce s-a intamplat in cadrul sedintei BPJ. Astept ca instantele de judecata din PDL sa se pronunte, ca apoi sa fac o declaratie de presa oficiala”, a spus Lucian Bode.

Din nefericire, fostul prim-vicepresedinte al PDL Salaj, Gheorghe Stanciu, nu a putut fi contactat. Reamintim ca, in urma cu putin timp, Gheorghe Stanciu a criticat public modul in care colegul sau, Bogdan Ilea, a ajuns sa ocupe fotoliul de presedinte al Administratiei Domeniilor Statului, aducand acuzatii grave conducerii PDL Salaj: „Eu nu am nimic impotriva lui Bogdan Ilea. Dimpotriva, ca om, am o parere buna despre el. Insa, daca ar fi fost respectat statutul PDL, ar fi avut loc o sedinta a Biroului Permanent Judetean Salaj, unde am fi decis daca il sustinem sau nu pe Bogdan Ilea. Poate ca ar fi fost variante mai bune, unele dintre ele cu mai multa experienta in acest comeniu… Asa, putem spune ca unii dintre noi suntem luati de prosti si ca suntem buni numai pentru munca. Si alti colegi au aceasta parere, nu doar eu”, declara in urma cu cateva zile Gheorghe Stanciu. Prim-vicepresedintele PDL Salaj la acea vreme a mai spus ca, din punctul sau de vedere, „imaginea unui partid trebuie facuta de catre oameni, cu oameni, pentru oameni, si nu de anumite interese personale sau de gasca”, declaratie care, foarte probabil, a cantarit foarte mult in decizia pe care membrii BPJ a luat-o vineri, impotriva sa.

Recomandari

Alte Articole