Achizitionarea de catre zalauani a bunurilor imobile trebuie anuntata la administratia municipala. Autoritatile locale informeaza cetatenii urbei ca in cel mult 30 de zile de la cumpararea unei cladiri sau a unui teren acestea trebuie sa fie declarate la Serviciul Taxe si Impozite Locale, altminteri se platesc majorari de intarziere pentru impozitul datorat, de 2 la suta pe luna. Potrivit unui comunicat de presa, primarul municipiului Zalau, Radu Capilnasiu, atentioneaza locuitorii sa solicite informatii si sa respecte legislatia in vigoare atunci cand incep construirea unei case sau cand achizitioneaza un imobil, pentru a evita problemele ulterioare cauzate de aceste actiuni.
„Activitatea noastra este pentru dezvoltarea orasului, pentru rezolvarea problemelor locuitorilor dar toate trebuie sa se desfasoare intr-un context legalizat si tinand cont de conditiile de urbanizare corespunzatoare” a avertizat Radu Capilnasiu.
In ceea ce privesc constructiile, reprezentantii administratiei locale informeaza ca lucrarile pot demara si sunt legale doar dupa obtinerea autorizatiei de construire, si nu a certificatului de urbanism, si cu respectarea proiectului depus la Serviciul Urbanism si Amenajarea Teritoriului.