250 de controale și percheziții, la regimul armelor și munițiilor în Sălaj, de la începutul anului

De la începutul anului, la nivel județean, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Au fost efectuate peste 250 de controale pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor la persoanele fizice.

În perioada 1 ianuarie-28 septembrie a.c., polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 252 de controale și opt percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât și pentru protejarea cetățenilor.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizate patru arme deţinute ilegal, trei dintre acestea proveneau din contrabandă, 0,4 Kg praf de pușcă și 1456 de cartușe.

De asemenea, în vederea continuării cercetărilor în dosarele penale instrumentate au fost indisponibilizate alte 26 de arme letale și neletale, 1088 de cartușe, peste 35000 Kg de substanțe și deșeuri periculoase, 210 litri de precursori de explozivi restricţionaţi, precum şi 150 de litri de biocid.

În perioada de referinţă s-au efectuat activități specifice în vederea prelungirii valabilității pentru 69 permise de armă și au fost eliberate 63 de noi permise de armă.

Recomandari

Alte Articole