Copil accidentat în Zalău

Un copil de 11 ani, din Zalău, a fost accidentat de un autoturism, pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiu. Evenimentul rutier s-a petrecut în după-amiaza zilei de marţi, 8 martie, în jurul orei 15.40, un copil de 11 ani, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.
Băiatul se angajase în traversarea străzii, în fugă, prin loc nepermis şi fără să se asigure. Maşina era condusă de un bărbat de 30 de ani, din Zalău. Victima a fost transportată la spital pentru investigaţii.
Potrivit sursei citate, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Recomandari

Alte Articole